Sinonime şi nu prea
E limpede că au acelaşi conţinut unu şi întâi, ceea ce ne face să credem că avem libertatea de a apela la oricare dintre cele două numerale atunci când exprimăm data. Dacă veţi asculta atent – critic, adică – pe cei din jur sau pe difuzorii cuvântului public, veţi constata că prima formă este foarte răspândită.
Care să fie cauza succesului lui unu?
Nu este una, ci sunt mai multe. Există, în primul rând, o anumită presiune a imaginii asupra obişnuinţelor noastre lingvistice: cifra 1 nu poate fi decodificată decât prin „unu”, adică printr-un numeral cardinal. Dacă am fi avut în faţă perechea dintr-un alt limbaj (cifre romane) – I –, am fi descifrat-o prin acel „întâi”, ceea ce înseamnă decodificarea unui numeral ordinal. Adevărul e doar pe jumătate valabil, fiindcă în locul lui „întâi” nu vom putea pune pe „primul”, sinonimul lui (lingviştii îi spun înlocuirii comutare, ca probă pentru a stabili rolul unui cuvânt în vorbire). Aceasta ne face să-l poziţionăm pe „întâi” între numeralul cardinal „unu” şi numeralul ordinal „primul”. Apoi să nu uităm de celelalte cifre din cuprinsul unei luni, de la 1 până la 28/29 (pentru februarie) sau 30/31 (pentru celelalte unsprezece luni), pe care nu le „traducem” în numerale ordinale. Nici comoditatea nu e de neglijat: în locul acordului, vorbitorii preferă un cuvânt invariabil. Un copil, întrebat de reporter în ce clasă este, a răspuns ca un automat: „Clasa doi!” (Radio-România Actualităţi, 19 nov. 2017).
Cum era înainte vreme?
Acest „întâi” (atestat în „Codicele Voroneţean” tipărit de I. G. Sbiera la Cernăuţi, în 1885, şi bănuit a proveni din latină: *antaneus, de la ante „înainte”, sau *antevenium „înainte venit”) era folosit în limba veche ca parte a sintagmei „zi întâilea”, pentru a numi prima zi a unei luni. Avem deci modelul înaintaşilor pentru forma corectă: Întâi Decembrie.
Ce spune Academia Română…
Îndreptarul (1995) şi DOOM1 (1982) nu vorbesc despre exprimarea datei, dar DOOM2 (2005) alocă aproape două pagini problemelor numeralului şi este explicit în chestiunea care ne interesează pe noi: „Pentru indicarea primei zile a fiecărei luni trebuie folosit numeralul ordinal şi nu cel cardinal: Întâi Decembrie, Întâi Mai, nu Unu Decembrie, Unu Mai” (p. XCII). (Interesant este cum diferenţiază cetăţenii anumite zone ale unei aşezări: în municipiul Piatra-Neamţ, există un punct rostit de toată lumea /unu mai/, după numele unei foste întreprinderi importante din acel cartier. Probabil că aceiaşi vorbitori, puşi să numească prima zi a lunii respective, ar spune /întâi mai/.)
… şi ce spun ortografii noştri
Mioara Avram ne lasă să scriem şi Întâi, şi 1 Decembrie („Ortografie pentru toţi”, 1990, p. 123), în vreme ce Al. Graur este mai publicistic: „Cu ocazia sărbătorii de la 1 Mai, un personaj oficial originar din Bucovina a vorbit despre Unu Mai. Transilvănenii zic Prima Mai, iar noi, Întâi Mai. Care dintre aceste forme este corectă? Toate, căci niciuna nu e absurdă. Deoarece însă trebuie adoptată una singură de toată ţara, trebuie să ne oprim la expresia literară, care este şi cea mai răspândită, şi să păstrăm pe Întâi Mai al nostru” (Adevărul, 8 mai 1936; reluat în „Puţină gramatică”, I, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1987, p. 198).
De la Eminescu citire…
Pentru frumuseţea descrierii poetice, reproducem o secvenţă de proză literară: „Glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfinţit de cea întâi sărutare”.
… şi de la George Bacovia
„Te uită cum ninge decembre…/Spre geamuri, iubito, priveşte –/Mai spune s-aducă jăratec/Și focul s-aud cum trosneşte.”
