Este sezonul trufandalelor iar în simfonia de culori de pe tarabele din Piața Centrală și-au făcut apariția mândre, cireșele. Numai că nu sunt cireșe de mai, așa cu suntem noi învățați. Sunt cireșe de Grecia. Calitatea I. Și stau mândre pe tarabă, făcând cu ochiul trecătorilor. Ce-i drept, am văzut cireșe la doar două tarabe. Într-una din situații le vindea un domn care m-a privit destul de suspicios. Suspicios m-am uitat și eu pentru că marfa nu avea preț. Asta e. Cine vrea, întreabă. Așa că m-am dus la cealaltă tarabă. Aici, o doamnă simpatică încearcă să mă convingă că are cea mai bună marfă: „Sunt foarte dulci. Luați și gustați!” Am crezut-o pe cuvânt, dar am refuzat politicos. Noroc că nu sunt prea pofticios.
Toate ca toate, dar prețul face…toți banii. Un kilogram de cireșe costă 50 de lei. Dacă le-ar vedea Nică Apetrei sigur și-ar umple sânul cu ele. Dar aia e altă poveste. Curios din fire, vreau să aflu dacă cireșele au căutare. „Cumpără lumea. Unii iau câte o mână, alții câte un kil. Se vând…”, mă asigură precupeața care mă abandonează pentru o clientă. Treabă bună, zic, deși prețul mi se pare „piperat de dulce”. Or fi ele grecești, dar nu te învață ce înseamnă kalimera. Dar ce nu face omul pentru o poftă? Am auzit că în piața din Onești, kilogramul de cireșe ar fi chiar 60 de lei!
În fine, cu toate acestea oamenii se învârt pe lângă tarabă, se uită, se ghiontesc și arată din cap spre cireșe. Apare o doamnă, cucoană, se uită de sus la toată lumea și comandă cireșe. „Puneți acolo pe cântar. Dar să fie frumoase. Nu contează cât costă…”. Și uite așa am luat contact cu primele cireșe pe 2019.
Încerc să mă pierd în mulțimea pestriță a pieții să mai văd ce noutăți mai sunt. Marfă este. De care vrei și de care nu vrei. Oamenii comentează, se tocmesc și cumpără cu țârâita. Mă gândesc că și ăsta e un indicator al nivelului de trai. Numai bine, la o tarabă unde se vindeau ridichile cu 2 lei legătura apare cucoana care a cumpărat cireșe mai devreme. Ce credeți că a comentat? „Cam scumpe ridichile astea. Ăsta e ultimul preț?” Dă din mâini, scotocește marfa, strâmbă din nas, nu cumpără nimic și pleacă. Bunicuța de la tarabă spune în urma ei: „Numai eu știu cât am muncit și am stat cu fundu-n sus pentru ridichile astea. Cu cât să le dau? Să le dau de pomană? Oamenii cumpără. Doar ăștia care au bani comentează…” Ce ți-e și cu lumea asta, îmi spun, și plec să mai consult niște prețuri.
Sortimente… de toate pentru toți
Printre grămezile de legume, fructe și verdețuri răsar și „sortimente” la care nu se așteaptă toată lumea. Într-un singur loc am găsit muguri de brad la 5 lei kilogramul. În altă parte am văzut frunze de tei. Eu unul nu știam că sunt bune la sarmale. „Dar ce bune sunt! Săptămâna trecută am vândut foarte multe la o nuntă. Se pot face sarmale și cu frunză de bostan sau castravete”, îmi spune negustoreasa aproape râzând. Măi să fie, zic. Mai aflu că 12 frunze de tei costă un leu și deja îmi fac calcule pentru că mi-am amintit că am un tei la colțul blocului.
Hmm… Îmi revin din visare și mai prospectez o bucată de piață. Căpșuni frumos mirositoare între 8 lei și 10,50 lei pe kilogram. Fasole boabe pestrițe, 15 lei. Miez de nucă, 25 de lei. Cartofi noi, 4.90 lei. Și ca să fie treaba bună, mere românești la doar 1.50 lei kilogramul. Bine, prețuri sunt multe, iar marfa pe alese. Dar fiecare alege ce vrea.
