sâmbătă, 20 decembrie 2025

Un boxer valoros a reluat legăturile cu Bacăul

Cătălin Paraschiveanu, fost multiplu campion național în urmă cu 8-10 ani și câștigător al Centurii de Aur (cel mai renumit și longeviv turneu internațional al României), s-a antrenat în ultima vreme alături de boxerii de la SCM Bacău. El a făcut parte dintr-o garnitură a SCM care câștiga 7 sau 8 titluri de campioni naționali de seniori, dintr-un total de 10, la aceeași ediție!

De-atunci, necazurile nu l-au ocolit pe Paraschiveanu. Cel mai mare, atunci când a fost nevoit să stea departe de ring timp de doi ani, din cauza unei fracturi la braț.

Dar a trecut la profesionism și succesele nu au întârziat să apară. Deține titlul WBC Mediteranean, disputând deja 21 de meciuri la profesioniști. Ambiția sa supremă este să dețină titlul mondial al versiunii WBC, cea mai veche și mai prestigioasă dintre toate. Cel mai recent succes al său, la Timișoara, într-o gală recentă, a fost contra maghiarului Gyorgy Mizsei, campion european en-titre, cu un KO în repriza a treia! Asta ca să avem o imagine mai bună a potențialului lui Cătălin Paraschiveanu!

Prietenii săi din Bacău, în frunte cu antrenorul Marius Ciocan, ar dori ca un meci din devenirea sa ca challenger la titlul mondial să se dispute la Bacău. Primarul Daniel Stanciu-Viziteu a fost prezent la un antrenament al lui Paraschiveanu și există speranțe că va sprijini un astfel de proiect, care ar crea o emulație extraordinară în boxul local.

Marius Fundulea



spot_img