duminică, 21 decembrie 2025

Ultima ședință a Consiliului local Bacău

Consilierii municipali băcăuani s-au întâlnit, marți, în ultima ședință din această legislatură. Deciși să îngroape securea războiului politic, consilierii au aprobat propunerile de pe ordinea de zi fără foarte multe discuții.

A ajutat și faptul că multe dintre proiecte erau chestiuni mai mult tehnice. A fost, astfel, aprobată modificarea Bugetului, cea mai importantă modificare fiind alocarea sumei de 684.000 de lei pentru plata lucrărilor de la Parcul Făgăraș.

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a primit un teren de 3.000 mp pe strada Bujorilor, pentru construirea unei biserici închinate Sf Mucenițe Ecaterina. Municipiul Bacău se va asocia cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern în vederea organizării unor evenimente sportive la Bazinul de Înot Bacău în lunile octombrie și noiembrie 2020.



Consilierii au mai aprobat și o hotărâre pentru aprobarea parteneriatului cu unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Bacău în vederea aplicării prevederilor OUG nr.144/2020. Aici este vorba despre recuperarea banilor cheltuiți de municipalitate în timpul stării de urgență și după aceasta pentru dezinfectanți și echipamente.

 

A mai fost aprobată scoaterea la licitație pentru închiriere a unor amplasamente de la Insula de Agrement.

„Dorim ca Insula de Agrement să fie acel loc care să asigure atât condiţii de joacă pentru copii, spaţii de recreere prin amenajările existente: plajă, pista de skate, loc de joacă amenajat, cât şi condiţii pentru petrecerea timpului liber a adulților/părinţilor, prin amenajarea unor locuri în care să-şi petreacă timpul liber, asigurându-le astfel posibilitatea de a achiziţiona diverse tipuri de produse.

Agenţii economici de pe raza municipiului Bacău sunt interesaţi să inchirieze spaţii pentru activităţi de alimentaţie publică, comerț sau agrement. Prin valorificarea patrimoniului existent se atrag venituri la bugetul local şi se creează o ambianţă şi un confort pentru cetăţenii municipiului, care intenţionează să-şi petreacă timpul liber pe Insula de Agrement”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Cosmin Necula.

Consilierii au mai aprobat și lista finală a proiectelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350/ 2005 aferente anului 2020.

Clubul Sportiv ”Știința” a primit un ajutor de 200.000 de lei în vederea menținerii echipei feminine de volei ”Știința” Bacău în primul eșalon valoric.

„Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut astăzi pentru sportul băcăuan. Este o gura de oxigen. Să ne revedem în mandatul viitor!”, le-a mulțumit consilierilor antrenorul Științei Florin Grapă.



spot_img