Pe strada Muscatelor doar câinii mai latra a pustiu
In cartierul Izvoare unele zone arata mai rau ca la tara. Mai sunt inca strazi in care inca se inoata in noroi pe timp ploios, se sapa santuri si apoi sunt abandonate de constructori, nu exista asfalt, canalizare si nici racord de apa. Strada Muscatelor este una dintre ele, iar prima impresie pe care o ai când intri pe ea este aceea ca esti pe ulita celui mai indepartat sat. Asta in ciuda faptului ca locuitorii ei au buletin de… Bacau.
Strada Muscatelor din cartierul bacauan Izvoare rivalizeaza cu cea mai indepartata ulita dintr-un sat uitat de lume. E ulita cea mai prafuita si plina de gropi a cartierului! In zona nu a fost turnat niciodata asfalt, oamenii nu-si scot masinile din curti pentru a nu le strica, când ploua totul se transforma in mocirla cleioasa, din care poti sa iesi numai daca ai in picioare cizme de cauciuc. Locuitorii sunt revoltati ca au fost abandonati de autoritati si se simt ca niste straini in orasul lor. De altfel, spun cu totii ca sunt oraseni, ca locuiesc in municipiul Bacau, dar asta numai daca se uita in buletin, la adresa de domiciliu. Tot ei mai afirma ca strada Muscatelor apare in evidentele Primariei Municipiului Bacau ca fiind una deja modernizata, cu racorduri trase, cu hidrofoare si tot ce e necesar, inclusiv asfalt. Realitatea din teren este insa cu totul alta. “Au venit si au spart pe aici de nu stiu câte ori, apoi au abandonat lucrarile. Ni s-a spus sa ne facem canalizarile, racordurile, ca vin cu asfalt. Nu au mai venit. Stam asa aici, ca la tara”, ne-au declarat oamenii. Pe strada Muscatelor n-a mai calcat de mult picior de edil. Doar in alegeri, cum spun chiar localnicii. “Atunci vin, doar la alegeri. In rest, când ploua ne intra apa in case. Anul acesta de doua ori mi s-a umplut curte cu mâl. Am sunat la Primarie, dar m-a luat in evidenta si atât”, ne-a mai spus un locuitor de pe strada Muscatelor, casa numarul 11. Acum in zona se lucreaza la un nou racord de apa. In rest, doar câinii mai latra a pustiu.
Roxana Neagu















