vineri, 19 decembrie 2025

 ”Transparență totală în administrația publică, toate facturile făcute publice”, Eugen Tomac, președintele PMP

Prezent la Bacău, președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a declarat că administrațiile publice locale ce vor fi conduse de PMP în următorii patru ani vor avea la baza principiul ”Transparenței totale în administrație”, astfel încât ”toate facturile trebuie făcute publice, pentru că nu sunt un secret de stat”.

Candidații PMP la primăriile din județ, alături de Valerian Vreme, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean, Dragoș Daniel Ștefan, intrat în lupta pentru Primăria Bacău, Ion Melinte, liderul PMP Bacău, Diana Poșa, candidat la Consiliul Județean, s-au întâlnit sâmbătă, 5 martie, cu Eugen Tomac, președintele PMP, și cu Ioana Constantin, secretar general al partidului și candidat la Primăria Sectorului 1 din Capitală. Întâlnirea, ce a avut loc la Amfiteatrul de la Insula de agrement, a fost precedată de o serie de vizite în județ ale liderilor PMP, care s-au întâlnit cu alegători și candidați ai partidului din Onești, Moinești, Helegiu, Pârgărești, Târgu Ocna, Brusturoasa, Buhuși.

Candidații PMP vor reuși să confirme pe 27 septembrie



”PMP e adevărata dreaptă! Avem o echipă puternică aici, iar toate candidaturile noastre sunt din respect pentru băcăuani. Ministrul Valerian Vreme candidează pentru Consiliul Județean Bacău, Dragoș Ștefan pentru Municipiul Bacău, Laurențiu Neghină va câștiga Primăria Onești, iar candidații PMP din Moinești, Pârgărești, Helegiu, Târgu Ocna, Letea Veche, Nicolae Bălcescu, Mărgineni, Podu Turcului vor reuși să confirme pe 27 septembrie. M-am bucurat să-i revăd pe colegii din Bacău. Îl felicit pe domnul președinte Ion Melinte pentru echipa pe care a construit-o aici!”, a declarat Ioana Constantin după vizita în județul Bacău.

”PMP nu a intrat în nicio cârdășie cu nimeni! Ne interesează ce așteaptă comunitatea și luptăm pentru principii”

Eugen Tomac le-a vorbit candidaților PMP despre motivele pentru care partidul merge singur în alegeri și reprezintă adevărata variantă de dreapta pentru alegătorii băcăuani: ”Partidele învechite în rele cred că au voturile oamenilor în buzunar și pot negocia cu ele cum le dictează bunul plac. Partidele din România și-au diluat foarte mult identitatea. Nu mai au principii, obiective. Există doar interese în jurul unor oameni. PMP nu a intrat în nicio cârdășie cu nimeni pentru că mai presus de interesele unor persoane pe noi ne interesează ce așteaptă comunitatea și vrem să luptăm pentru principiile țării.” Liderul PMP le-a transmis candidaților partidului că principiul care va sta la baza viitoarelor administrații locale conduse de PMP va fi ”transparența totală în administrația publică”.

PMP, singurul partid care și-a dorit cu adevărat alegerea primarilor în două tururi

Eugen Tomac a acuzat PNL, USR și celelalte partide parlamentare că nu au dorit alegerea primarilor în două tururi. ”Asistăm la o mascaradă cum nu a mai existat!”, a afirmat liderul PMP. Europarlamentarul Eugen Tomac a arătat că ”Unii ne spun aici că ei sunt dreapta unită. Nu este așa! Dreapta este PMP. Partidul nostru nu s-a dezis niciodată de principiile sănătoase de dreapta. Noi am fost onești de la început. Am spus, vreți să scoatem PSD-ul de la adminstrație? O putem face lăsând la o parte toate lucrurile care ne despart și creând un bloc comun anti-PSD și îi măturăm de peste tot, din toată administrația. Nimeni nu a dorit acest lucru pentru că fiecare are calcule care vizează anumite persoane. Nu țara, nu municipiul, nu comuna, nu județul ci interesul unor oameni. Noi, PMP, avem obligația să ne batem pentru a le strica aceste aranjamente.”

Eugen Tomac a acuzat partidele parlamentare că nu au dorit alegerea primarilor în două tururi. ”Singurul proiect de lege pentru alegerea primarilor în două tururi care a trecut prin toate procedurile parlamentare și a fost adoptat de Senat este cel propus de PMP. Nici PNL, nici USR, niciun alt partid nu au dorit să susțină revenirea la alegerea primarilor în două tururi”, a declarat președintele PMP.

 

Bacău, un județ puternic în care să îți placă să trăiești

Valerian Vreme, candidatul PMP la funcția de președinte al Consiliului Județean Bacău a prezentat principiile proiectului PMP pentru Consiliul Județean, Bacăul puternic. Acest proiect are la bază trei piloni: sănătatea, educația și refacerea economiei județului. Prin acest proiect, Valerian Vreme își propune să transforme Bacăul într-un județ puternic, în care băcăuanii să își dorească să trăiască. Astfel, proiectul cuprinde soluții pentru tineri, adulți, vârstnici în ceea ce privește viața socială, pentru condiții de muncă mai bune inclusiv prin sprijin acordat navetiștilor, servicii medicale în toate comunele, în toate satele din județ, sprijin pentru mediul de afaceri, o infrastructură de bază la care să aibă acces toți locuitorii județului, din toate localitățile.

La Bacău, PMP are atitudine de partid mare!

Dragoș Daniel Ștefan, candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Bacău, având experiența de viceprimar, știe că ”primul pas pe care trebuie să îl facă viitorul primar al Bacăului este să găsească soluții pentru ca bugetul să crească.”În ultimii ani, bugetul Bacăului  a scăzut din cauza unui blocaj pe care l-au făcut Consiliul Local, vechea administrație liberală și apoi actualul primar care nu a înțeles să facă echipă cu Consiliul Local și cu cei doi viceprimari”, a afirmat Dragoș Daniel Ștefan. Candidatul la funcția de primar al municipiului reședință de județ a mai afirmat că, ”La Bacău, PMP are atitudine de partid mare și vom câștiga Primăria!”

Echipa condusă de Ion Melinte, o echipă de 10+

Eugen Tomac a spus, după turul de forță prin județ: ”Ziua a început cu o întrunire electorală în comuna Helegiu din județul Bacău. Nu puteam refuza întâlnirea cu băcăuanii și domnul ministru Valerian Vreme, candidatul nostru la funcția de Președinte al Consiliului Județean Bacău. I-am urat succes doamnei Mihaela Geaboc Bădic, cea care, sunt convins, va fi viitorul primar al comunei Helegiu. Vizita a continuat la Onești, unde domnul Laurențiu Neghină va reveni în mod sigur în fotoliul de primar, pentru că asta își doresc cetățenii de aici.

De asemenea, am avut întâlniri cu echipele noastre din Moinești, Târgu Ocna, Buhuși, Pârgărești, Helegiu, Brusturoasa și am participat cu toții la prezentarea priorităților PMP pentru Municipiul Bacău de către viceprimarul nostru, Dragoș Ștefan, viitorul primar al Municipiului Bacău. Sunt sigur că echipa PMP Bacău, condusă de domnul președinte Ion Melinte, va reuși la aceste alegeri să obțină un scor de 10+. Le mulțumesc pentru această zi plină de acțiuni importante și le urez mult, mult succes!”

Valerian Vreme, PMP, dezaprobă campania ”josnică” a PSD împotriva lui Ionel Palăr, candidatul PNL la șefia CJ
Dezaprob în totalitate modul josnic în care PSD a abordat campania electorală, prin atacuri la persoană, la familie”, a declarat Valerian Vreme, candidatul PMP la funcția de președinte al Consiliului Județean, în cadrul unei conferințe de presă susținută luni, 7 septembrie. Valerian Vreme s-a referit la atacurile din ultimele zile la adresa candidatului PNL la șefia Consiliului Judetean, Ionel Palăr, concertate de PSD Bacău.
”O astfel de modalitate suburbană ignoră în totalitate componentele principale care trebuie să stea la baza unei campanii electorale: dezbaterea, confruntarea de idei și proiecte”, a afirmat Valerian Vreme, care a făcut apel la Valentin Ivancea, candidatul PSD la șefia Consiliului Județean, să abandoneze această abordarea a campaniei electorale și să vină în fața electoratului, la o dezbatere. De altfel, nu este prima oară când Valerian Vreme îl cheamă pe reprezentantul PSD la o dezbatere pe temele majore care îi frâmântă pe băcăuani, dar fără vreo reacție din partea lui Ivancea.

Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda PMP COD mandatar: 21200020

 



spot_img