Oficial sau nu, a început campania pentru alegerile europarlamentare. Au fost sloboziţi prin satele fără apă şi canalizare, cu veceurile în grădină, şi drumurile prăfuite, prin oraşele fără autostrăzi, centuri ocolitoare şi străzi încă neasfaltate, primii candidaţi trecuţi pe listele de partid, într-o ordine care ridică, deja, semne de întrebare.

Cine sunt şi de unde vin, sunt întrebări care răsar deocamdată pe la colţuri. Alte partide mai aşteaptă publicarea listelor, ţinând în suspans curiozitatea alegătorilor. N-avem o mare experienţă în asemenea alegeri, de aceea şi prezenţa la vot este slabă. Viitorii europarlamentari aleşi în România nu promit şi nu pot da apă şi asfalt sau ajutoare sociale, de fapt, dacă e să cităm cetăţeni obişnuiţi puţini ştiu ce rol şi sarcini au europarlamentarii.

Şi nu-i numai vina lor. Prin statut, ei reprezintă interesele tuturor cetăţenilor europeni, indiferent din ce ţară provin, adică, spun alegătorii, pe toţi şi pe nimeni. Candidaţii nu au în portofoliu un set de proiecte, programe, obiective naţionale, programul lor sau al majorităţii este cel al partidului, al grupului politic din care fac parte. Acolo, îmi spunea o distinsă doamnă avocat, fost europarlamentar, singurul din Bacău, este un loc special, asemănător cu o medalie.

Pe o parte sunt lucrurile frumoase, organizare, principii, legi care slujesc cetăţenii europeni, distincţie, politeţe, respect, pe revers este o luptă crâncenă, fără menajamente, pentru interesele fiecărui stat, fie el mai mare sau mai mic. Cine rămâne doar cu principiile, este un naiv, fără inteligenţă, demnitate, diplomaţie, experienţă, informaţie, capacitate de a decide la viteza glonţului, de a comunica în toate limbile, s-a dus degeaba în Parlamentul European. Avem pe liste asemenea oameni?