Are 83 de ani. Este nascut in Moinesti, dar acum e stabilit in Bucuresti. Este un supravietuitor al detasamentelor de munca fortata instituite de catre Guvernul Antonescu. Al "lagarului" din Gheraiesti, Bacau, unde a muncit, aproape copil fiind, in aeroportul româno-german. Pe timpul Holocaustului. Vorbim despre Hary Kuller, invitat special la un concurs national pe tema Holocaustului din România, care s-a desfasurat saptamâna trecuta, in Bacau.
Pe Hary Kuller l-am cunoscut saptamâna trecuta, in sala amfiteatru de la Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare" Bacau. Auzisem de el, stiam ca este un reprezentant de marca al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România, ca este nascut ca si mine intr-o localitate din judetul Bacau (nu aceeasi), insa nu am avut niciodata ocazia de a sta de vorba cu el. Asa ca am profitat de ocazia pe care mi-a oferit-o Concursul National "Memoria Holocaustului", organizat in Bacau, de a-l vedea si cunoaste pe Hary Kuller. M-a primit intr-un dialog scurt (mult prea scurt conditionat de putinul timp pe care il avea la dispozitie), cu inima si sufletul deschis, cu o limba româna impecabila, cu o luciditate surprinzatoare pentru vârsta dumnealui, cu o voce calda, parca soptita, cu o eleganta in tinuta, asemenea unui lord englez.
A trecut prin patru dictaturi
"Daca am ajuns la 83 de ani pot spune ca sunt un supravietuitor. Orice om este supravietuitor daca isi depaseste anii de dinainte. Am trecut, ca sa spun asa mai in termeni istorici, peste 4 dictaturi: sub dictaura regala, sub cea legionara, apoi antonesciana si comunista. Asta de acum, deocamdata (râde, n.r.) este sub semnul intrebarii. O sa vedem daca degenereaza intr-o dictatura sau ramâne doar o democratie, asa cum a fost de la inceput", isi incepe povestea Hary Kuller. Despre Holocaust isi aduce aminte fiecare moment, fiecare clipa. "Imediat dupa 15 ani am facut munca fortata pe aeroportul româno-german de la Gheraiesti. Astazi când trec pe acolo, ma mir daca tineri isi mai pot inchipui ce a fost la o departare de nici 12 km de Bacau. In momentul in care era frontul, foarte aproape, la Roman, acolo se perindau sute de avioane, se aruncau bombe. Cine ar crede astazi ca acolo, in anii ’44 – ’45 era asa ceva? Acum se cultiva cereale acolo", spune.
S-a nascut in Gazarie
S-a nascut in Gazarie, un cartier al Moinestiului, acum. Atunci era comuna Lucacesti unde se exploata petrol, iar tatal lui (Iosif Kuller, mort la 60 de ani, rapus de o boala) cu asta a inceput. Era un om cunoscut in zona, de la Moinesti pâna la Bacau si dincolo, pâna la Adjud. Practica acea "profesiune"de gazar – incarca un butoi cu gaz si pleca pâna in Transilvania, pentru a face "unsori". "In seara când a inceput razboiul, al Doilea Razboi Mondial, undeva la inceputul lui iunie 1941, a venit tobosarul si a anuntat ca toti evreii sa-si faca bagajul pâna dimineata si sa plece de acasa. Erau vreo 40 de familii, au tocmit carute si au fost dusi la Moinesti. Cine avea rude acolo, mergeau la rude, cine nu, au ajuns undeva pe dealul Asaului. Noi acolo am ajuns. Am stat acolo 2 saptamâni dupa care a venit un alt ordin, de evacuare a intregului oras Moinesti, spre Bacau. Am mers un sir de care, trase de boi, pâna in Bacau. Eram destul de fraged. Aveam si un frate, impreuna cu parintii, ne-au cocotat in caruta cu tot calabalâcul", continua. Vede si acum sirul acela de care, erau ca si "carele lui Grigorescu", dar cu sutele. Sirul se intindea, cam de la Poduri pâna la Gazarie. Atât de lung era.
Fratele a murit cu zile pentru ca era evreu
A ajuns la Bacau. Cine a avut rude aici, s-au dus la ele, dar si acelea au fost restrâse. Unii stateau si prin hambare, altii prin curtile oamenilor. Asta a fost evacuarea. Dintre cei care au venit in Bacau, doar unii au fost deportati in Transnistria, unii banuiti de a fi comunisti, antifascisti, altii pentru ca "au fluierat in biserica" sau aveau "ceva". Au fost vreo 30. Mai intâi inchisi undeva lânga Comanesti, apoi in Transnistria si tot asa. "Eu nu am facut parte din categoria asta, isi spune mai departe povestea Hary Kuller. Tata a fost trimis intr-un detasament de munca fortata lânga Focsani si apoi in Fagaras. Mama, Clara Kuller, a ramas in Bacau, casnica. Aici a ramas, aici e si inmormântata. Singura problema era ca nu aveam unde locui. Traiam intr-o saracie lucie, bruma de avere s-a cheltuit, banii se devalorizasera. Asa au stat oamenii acestia 4 ani." Tatal i-a murit prin anii ’60, mama a trait pâna aproape de 87 de ani. A mai avut un frate, Maier Kuller, care s-a stins la nici 8 ani, in 1943, pentru ca se imbolnavise si nu a beneficiat de ingrijire medicala. Nu a fost primit intr-un spital românesc. Era o lege care interzicea ca evreii sa fie tratati in spitale românesti.
A scapat de executie
El a ajuns pe acel aeroport româno-german, unde a stat pâna pe 21 august 1944. Copii fiind, erau obligati sa ridice ziduri din pietre, pentru a proteja avioanele care aterizau in zona. Bombele rusilor erau aruncate la intâmplare si, cu aceste protectii – cazemate, avioanele erau "ferite" de schije. Avioanele, nu oamenii. "Ne conducea un fel de plutonier major german, isi aduce aminte. S-a purtat cumsecade cu noi. Avea in jur de 45 de ani. Noi aveam 16, 17 ani deja. La 21 august, când au inceput sa-si evacueze ei aeroportul, ne-au predat unui plutonier român cu indicatia ca daca in oras urma sa fie vreun sabotaj, sa ne impuste pe toti. Era acelasi om cumsecade, dar asa e ordinea, disciplina si rigoarea germana. Am scapat. Nu a fost niciun sabotaj." In noaptea aceea, rusii au intrat in Bacau.
Un rol important in miscarea sionista
A fugit din "lagar". A luat-o pe câmp si a ajuns in Bacau, la mama lui. Parintii il credeau mort, impuscat. Era in 23 august 1944. Ulterior si-a terminat liceul. "In timpul razboiului evreii nu aveau voie sa frecventeze scoli de stat. Erau insa scoli evreiesti. Eu am urmat una in Bacau, unde este acum Parcul Trandafirului, unde incepea strada Busuioc. In centru, aproape de Gradina publica. Era o cladire darapanata, a fost o minune ca nu a cazut peste noi". Ultimii doi ani i-a terminat in particular, cu examenele date. A plecat apoi la Bucuresti si a urmat Facultatea de Filosofie, la Universitatea Bucuresti. A fost mai intâi la Iasi, apoi la Cluj si in final la Bucuresti, pentru ca rând pe rând se desfiintau fiecare. In paralel, tot la Iasi, a inceput si Dreptul, dar nu l-a mai terminat. De atunci a lucrat ca profesor asociat la universitate, la Faculatea de Sociologie, dar meseria sa de baza a fost si este de cercetator in sociologie si antropologie. Toata viata sa a fost insa marcata de acei ani ai copilariei. "Dar si de faptul ca timp de doi ani, pâna in 1947, am intrat intr-o miscare sionista, care isi dorea sa duca evreii in Israel, care revendica o tara pentru evrei. In 1948, Israelul a devenit stat iudeu. Multi au plecat. Eu nu am plecat, din motive familiale, dar am avut un rol in acea miscare sionista de tineret. Acest lucru a contat foarte greu in dosarul meu, pentru ca oameni de genul acesta erau tratati aproape ca si legionarii, considerati dusmani ai comunismului", mai spune. In 1957 s-a casatorit cu Lya Benjamin, acum un istoric cunoscut, care a implinit si ea 80 ani. Copii? "Nu, nu am avut copii. Dar avem carti. Amândoi", incheie sigur si fara niciun regret.
Roxana Neagu
In 2009, presedintele României acorda Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler, categoria H – Cercetare stiintifica, domnului dr. Culer Haim (Kuller Hary), cercetator.
O parte din scrierile lui Hary Kuller:
– "Supravietuitorii raspund"
– "Ceva despre istoria sionismului in România"
– "Universul" si antisemitismul din România
– "50 de ani de istorie a iudaismului român oglinditi in Arhiva Filderman"
– "Evreii in România anilor 1944-1949"
– "Istoria evreilor din România in date"
– "Istorie comuna si/sau paralela"
– "Obiecte rituale iudaice din România"
– "Publicatii evreiesti in a doua jumatate a secolului trecut"
