duminică, 14 decembrie 2025

Studiile pentru drumul expres Bacău – Piatra Neamț sunt întârziate

Cătălin Urțoi, consilier în Ministerul Transporturilor, spune că studiile geo pentru drumul expres Bacău – Piatra Neamț  sunt întârziate, iar prestatorul din Piatra Neamț are lucrări realizate în valoare de aproximativ 278000 euro + TVA.

„În ședința de progres de joi de la CNAIR, proiectantul Search Corporation nu m-a convins și de aceea am mers personal pe teren pentru a afla de la prestatorul de studii geo ce se întâmplă, de nu mai avansam pe proiectul DEx Bacău-Piatra Neamț. Am purtat o discuție cu prestatorul de servicii geo de pe tronsonul de drum expres  Bacău-Piatra Neamț, SC Alcro Trade SRL din Piatra Neamț. Este un proiect aflat în faza de SF – studii geo”, a declarat Cătălin Urțoi.

Acesta spune că firma a încasat aproximativ 34000 euro + tva până în acest moment.



„Diferența nu o poate încasa, deoarece nu a finalizat câteva lucrări, dar pe care nici nu le poate realiza deoarece nu i se asigură anumite operațiuni premergătoare, gen anumite informații pe care doar proiectantul general le poate da. Și uite așa suntem într-un cerc vicios, al neputinței! Între timp prestatorul din Piatra Neamț a luat alte lucrări pe perioada de iarnă, căci altfel ar fi intrat în faliment”, a mai declarat acesta.

El spune că, în perioada următoare, va avea mai multe discuții pe această temă deoarece trebuie deblocata într-un fel această situație.



spot_img