Știința Bacău – „U” NTT Data Cluj 3-0 (8, 20, 19)
Un public peste medie, o echipă cu… școală și o victorie scurtă, ca scor și ca timp: 3-0 într-o oră și trei minute. Aceasta este telegrama care descrie debutul Științei Bacău în ediția 2019-2020 a Diviziei A1 la volei feminin.
Sâmbătă, „New Știința” a trecut de „U” NTT Data Cluj și a etalat, fie și parțial, atuurile ce o creditează cu șanse în lupta pentru podium și- de ce nu?- chiar pentru titlu. Înainte de toate, să precizăm că antrenorul Florin Grapă a rulat, cu două excepții (Stoian și Ciucu), întreg lotul avut la dispoziție. O adevărată premieră. O premieră ce a dat încredere jucătoarelor și, totodată, a permis spectatorilor să observe că, prin achizițiile efectuate, Știința are soluții viabile pe mai toate posturile. Apoi, intrând în sfera particularităților, merită semnalate serviciile din săritură ale Alexandrei Dascălu (patru ași), procentajul în atac al slovenei Tinei Grudina (80%), eficiența libero-ului Rene Sain și debutul fără trac al lui Carmen Dițu, care a „închis” setul inaugural cu două puncte consecutive: 25-8. Trecând la „vechea gardă” a studentelor băcăuane, să notăm că Alice Kapelovies a ținut bine frâiele jocului, în timp ce Denisa Rogojinaru a fost principala realizatoare a întâlnirii, cu 16 puncte. Sigur, diferența relativ mică (cinci, respectiv șase puncte) din următoarele două seturi evidențiază unele probleme de concentrare și de relaționare inerente acestei perioade. Per total, însă, Știința arată altceva. Arată din nou a echipă mare. Și arată, în egală măsură, că are unde și de unde să mai crească.
Știința: Kapelovies 4 puncte, Rogojinaru 16, Koleva 6, Faleș 3, Grudina 12, Dascălu 8, Sain- libero. Au mai jucat: Ciocian, Dițu 2, Pihlajamaki 2, Nowak 3, Airoaie.
Celelalte rezultate ale etapei întâi: Dinamo-Rapid 3-0, CSM Târgoviște- CS Medgidia 3-0, CSM Lugoj- FC Argeș 3-1, Belor Galați- Alba Blaj 0-3. CSO Voluntari 2005 a stat. Programul rundei viitoare (12 octombrie): FC Argeș- Belor Galați, CSM Medgidia- CSM Lugoj, „U” NTT Data Cluj- CSM Târgoviște, Rapid – Știința Bacău, CSO Voluntari 2005- Dinamo. Alba Blaj stă.
Grapă, exigent
Antrenorul Științei, Florin Grapă rămâne un examinator exigent. „Primul set a fost OK, însă apoi a intervenit probabil relaxarea și a iesit un joc așa… Eu vreau să jucăm serios, să câștigăm cu 25-0 dacă se poate. Se vede că echipa are plusuri față de sezonul trecut, dar, pentru a trage concluziile potrivite, trebuie să așteptăm meciurile cu adversari puternici”. Tehnicianul băcăuan s-a declarat mulțumit, în schimb, de numărul mare de spectatori prezenți sâmbătă la Sala Sporturilor: „Asta au apreciat și cei care ne susțin financiar. La acest meci am avut parte de o asistență comparabilă cu cea prezentă anul trecut la meciurile cu Blajul și asta nu poate decât să ne bucure”.















