vineri, 19 decembrie 2025

Strada 9 Mai: Gâlceavă pe lift

– un lift defect naște disensiuni pe scara C a blocului nr. 25 de pe strada 9 Mai – liftul stricat de la începutul lunii august nu a putut fi reparat până acum întrucât asociația de proprietari trebuie să parcurgă mai multe etape până la finalizarea demersurilor necesare înlocuirii cablurilor de susținere a liftului – cele mai multe nemulțumiri legate de imposibilitatea de a folosi liftul vin din partea proprietarilor care au probleme medicale și nu pot folosi scările

Un proprietar cu ACV, imobilizat în scaun cu rotile, nu poate ajunge la spital pentru că liftul de la scara C, a blocului nr. 25 de pe strada 9 Mai, este defect. Un alt proprietar, cu probleme medicale, care se deplasează în cârje, nu poate urca și coborî scările până la etajul VI al imobilului, iar din această cauză a ales să doarmă în afara blocului, chiar în tocilăria pe care o deține.

Sunt doar două din cazurile care ne-au fost prezentate de proprietarii nemulțumiți de ritmul în care se desfășoară etapele premergătoare efectuării reparațiilor la liftul defect. O soluție la această situație de criză ar putea fi eliberarea unei căi de acces, prin camera fostului tobogan, spre liftul de la scara D. O vreme, această cale de acces a fost folosită de proprietarii de la scara C, până au apărut nemulțumiri din partea locatarilor de la scara D, care au invocat că atât timp cât ei plătesc pentru întreținerea liftului, sunt singurii în măsură să-l folosească.



Pe fondul acestor discuții, proprietarii de la scara D au solicitat reprezentanților Asociației de proprietari “9 Mai 25” să închidă calea de acces pentru proprietarii de la scara C. În aceste condiții, bolnavii au rămas blocați în apartamente, iar restul proprietarilor folosesc scările, care nu sunt deloc puține. Coșmarul lor s-ar putea încheia la sfârșitul acestei săptămâni, în funcție de cât de repede vine comanda de cabluri și cât de operativi sunt angajații firmei de lifturi care asigură mentenanța. Efortul financiar al proprietarilor de la scara C ar fi de aproximativ 3.500 de lei.

„Defecțiunea a fost constatată pe 1 august, iar electromecanicii pe care i-am chemat la fața locului ne-au arătat exact despre ce este vorba, iar verdictul final a fost acela că trebuie să schimbăm cablurile de forță care susțin liftul. Demersurile au fost de durată pentru că am avut nevoie de aprobarea proprietarilor de la scara C, apoi, alții au cerut expertiză și am făcut-o și pe aceasta, iar comanda a fost dată pe 21 august. Promisiunea reprezentanților firmei este că lucrarea se poate finaliza săptămâna aceasta, dacă ajung cablurile la timp. Într-adevăr, ușa de acces către scara D a fost închisă, în momentul în care am descoperit că un locatar căra molozul din apartament, cu liftul”, declară Camelia Lisievici, președintele Asociației de proprietari „9 Mai 25”.

Nemulțumită de această situație este și Gabriela Petre Cășeriu, al cărei soț a suferit un ACV, iar acum este imobilizat în scaunul cu rotile. Bărbatul are nevoie să meargă regulat la controale medicale, iar singura posibilitate de a părăsi imobilul este această cale de acces către scara D, blocată momentan. Pe de o parte, Camelia Lisievici declară că i-a spus Gabrielei Petre Cășeriu că îi va facilita la nevoie accesul către liftul de la scara vecină, însă, reclamanta susține în continuare că îi sunt încălcate niște drepturi.

„Practic, mie îmi este îngrădită libertatea de a circula! Nu mi se pare normal ca atâta vreme cât cei de la scara D au folosit liftul de la scara C, au circulat când au vrut și cum au vrut, eu acum să cer permisiunea cuiva să ies din bloc. Doamnei i-am propus să-mi dea lacătul și m-a refuzat. Eu la doamna asta nu mă duc! Am făcut sesizări și la poliție și la Protecția Consumatorului, pentru că nu se face nimic”, declară Gabriela Petre Cășeriu.

Se pare că în lupta orgoliilor, tot bolnavii sunt cei care vor avea de suferit. Camelia Lisievici spune că liftul de la scara C are o vechime de 36 de ani, timp în care nu a suferit nicio reparație capital. Proprietarii au fost notificați de nenumărate ori cu privire la necesitatea înlocuirii liftului, însă, nimeni nu a luat atitudine la propunerea asociației. Un lift nou ar costa aproximativ 66.000 de lei, fără TVA și fără manoperă. Efortul proprietarilor ar însemna contribuții cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, sume care ar putea fi plătite în rate. Dacă în final, proprietarii vor fi de acord cu înlocuirea liftului, trebuie să adune până anul viitor măcar jumătate din suma estimată pentru a achita kit-ul de comandă.



spot_img