marți, 23 decembrie 2025

Volei feminin/ Divizia A1

Știința încheie turul pe podium

Voleibalistele Științei Bacău au încheiat turul de campionat al Diviziei A1 pe locul 3. La patru puncte de lidera Alba Blaj și la trei de a doua clasată, Dinamo. Și totuși, în prima parte a sezonului regulat, studentele au fost egalele fruntașelor. Cum așa? Prin faptul că și ele au pierdut un set în fața celor de la CS Medgidia. Sâmbătă, în etapa a 11-a, la Medgidia, Știința și-a adjudecat parțialul inaugural la o diferență de șapte puncte, dar l-a pierdut pe cel de-al doilea cu 25-15. Din fericire, echipa lui Florin Grapă nu a acuzat șocul, impunându-se în următoarele două acte la 23, respectiv 21, și obținând o victorie de trei puncte. O victorie cu atât mai prețioasă cu cât o distanțează la două puncte de echipa de pe locul 4, CSM Târgoviște, care a câstigat în tie-break meciul cu FC Argeș. La Medgidia, Știința a evoluat în formula: Kapelovies 3 puncte (Ciocian), Rogojinaru 10 (Stoian), Koleva 13, Faleș 10 (Pihlajamaki 1), Dascălu 11 (Nowak), Sain- libero (Ciucu- libero). În prima etapă din retur, pe 11 ianuarie 2020, Știința va evolua la Cluj, în compania gazdelor de la „U” NTT Data. Până atunci, elevele lui Florin Grapă își vor lua la revedere de la publicul băcăuan miercuri, 18 decembrie, de la ora 17.00, atunci când vor primi vizita portughezelor de la Kairos Ponta Delgada, în returul „șaisprezecimilor” Cupei Challenge. În tur, Știința s-a impus în Portugalia cu 3-0. Rezultatele complete ale ultimei etape a turului din Divizia A1: FC Argeș- CSM Târgoviște 2-3, Alba Blaj- CSM Lugoj 3-0, „U” NTT Data Cluj- Dinamo București 0-3, CS Medgidia- Știința Bacău 1-3, Rapid București- CS Voluntari 3-0. Belor Galați a stat.



spot_img