25 aprilie 2024
CulturăȘtefan Munteanu, Premiul de excelență pentru exegeză eminesciană

Ștefan Munteanu, Premiul de excelență pentru exegeză eminesciană

„O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. 1, (Editura Eikon, București, 2017), cartea prof. univ. dr. Ștefan Munteanu, care a primit, în două rânduri, aplauze și în cotidianul nostru, a obținut Premiul de excelență ,,Mihai Eminescu”, pentru exegeză și editologie eminesciană, pe anul 2017, din partea Centrului Cultural ,,Bucovina” și a Societății Scriitorilor Bucovineni, în cadrul Festivalului literar ,,Mihai Eminescu”, ediția a XVII-a (14-15 ian. 2018), Suceava.

Premiul a fost acordat în cadrul unei festivități speciale, la Mănăstirea Putna. ,,La Putna, după cum se știe, în fiecare an, de ziua de naștere a Poetului este celebrată o slujbă de pomenire. Apoi este decernat Premiul de excelență pentru exegeză eminesciană.

Anul acesta, alesul am fost eu”, ne-a spus prof. univ. dr. Ștefan Munteanu. Premiul are conotații speciale și datorită faptului că în această decizie au investit suflet și cei din Călinești-Cuparencu, Putna, unde s-a născut tatăl lui Mihai Eminescu. ,,Existăm în Europa uniţi prin Eminescu. Începem Anul Centenarului printr-o unire prin Eminescu, geniul care a dus Poezia şi Filosofia la întâlnire cu Absolutul.



Ce înseamnă acest premiu pentru mine? O confirmare a pornirii mele de a asculta sfatul lui Noica de a nu mă odihni în Călinescu. Am încercat, chiar am pornit să văd dacă toată convingerea mea n-o fi fost tălmăcită și de alți exegeți sau dacă merită să fie împinsă mai departe. Premiul reprezintă o confirmare a faptului că efortul a meritat, că merită să fie continuat”, a spus premiantul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri