Subtirel, elegant, timid, Gheorge Ciobanu din Ruseni-Razesi arata exact asa cum mi-am imaginat, eu, un colectionar de ceasuri, adica un om care strânge si repara delicatele bijuterii care toaca panglica timpului. Ne-a intâmpinat amabil, dar nu prea incântat de publicitate, chiar daca veneam cu recomandare din partea unei persoane respectabile, aflata intr-o functie importanta. Sâcâit de noi, a inceput sa-si depene, putin câte putin, povestea: “Mostenesc de la tatal meu, care era ceasornicar, aceasta pasiune. Aveam de la el câteva ceasuri, apoi am inceput sa cumpar de la subalterni si de la colegi ceasuri vechi, gasite pe la bunici. Multe nu mai functionau, dar eu le curatam si le reparam. Iti trebuie pricepere, e adevarat, dar si multa, foarte multa rabdare.” Uneori, muncea zile, alteori, saptamâni ca sa reconditioneze mecanismul defect. Nu stie câte ceasuri a strâns, “nu le-am numarat niciodata, dar sunt, probabil, peste doua sute.” Le tine intr-o incapere special amenajata, insa are ceasuri in toate camerele, in hol, dar si in podul casei. Colectia lui nu are valoare materiala, explica Gh. Ciobanu, ci una sentimentala, caci cele mai multe dintre ceasuri sunt realizate de el. Intre acestea se afla noua pendule din lemn, cu piese recuperate de la alte ceasuri sau confectionate de mâna lui. “Când mestereati la ele? intreb eu. In week-end sau zilnic, dupa ce veneati de la lucru?” “Care week-end? Noi nu stiam, atunci, ce inseamna week-end, munceam permanent. Dupa ce veneam de la serviciu, eu ma ocupam de copii si de gospodarie, iar el, de ceasuri. Statea pâna târziu, in noapte. El e un om mai calm. Avea foarte multa rabdare si era foarte pasionat de ceasuri, iar cu timpul m-am molipsit si eu”, marturiseste Maria Ciobanu, sotia lui.
De la Chevrolet la Mitsubishi
Colectia contine tot felul de curiozitati. Un turn realizat din tabla de cupru, inalt de un metru, are patru ceasuri la fiecare palier, câte unul pe fiecare latura. E vegheat, in dreapta si in stânga, de doua statuiete: Sfântu Gheorghe luptându-se cu balaurul si Stefan cel Mare pe cal, cu un buzdugan in mâna intinsa razboinic, intr-o chemare la lupta. “Da, sunt facute de mine”, recunoaste Gheorghe Ciobanu, cu sfiala, ca si cum ar fi o vina sa ai asemenea indeltniciri. Intre ceasurile de pe pereti, sunt expuse si câteva tablouri. A facut trei ani de pictura la Scoala de Arta, când era tânar, iar dragostea pentru sevalet nu a disparut. Descoperim si o fotografie de epoca, in care un barbat este imortalizat lânga un Chevrolet. “Tata a avut primul automobil din zona asta, povesteste colectionarul. Acesta era unul dintre ele. A avut si câte trei masini simultan. Asta din fotografie era bleu, iar alta pe care mi-o amintesc bine era albastra cu doua dungi. Era foarte interesanta…” Are si el un Mitsubishi, in curte, stralucind ca o bijuterie. Se lasa tacerea si aud ticaiul ceasurilor, in cor. Toate rotitele se invârt, in casa lui Gheorghe Ciobanu. Ceasuri rotunde, in forma de plosca, patrate, ovale, agatate in perete sau asezate pe rafturi, pendule montate in casete de lemn… Cel mai batrân e un ceas patrat, argintiu, mostenit de la parinti: “Daca avea peste un secol când eram eu copil, iar acum am 73 de ani, probabil ca a implinit deja doua secole”, apreciaza Gh. Ciobanu. La fiecare descoperire de-a noastra, la fiecare exclamatie, colectionarul ne da detalii: de unde a achizitionat mecanismul, cum l-a reparat, de ce ii este atât de drag. Nu a fost o pasiune usor de intretinut, dimpotriva, dar sotia lui l-a sprijinit si l-a incurajat: “Câstigam, cred, 2100 de lei pe luna, iar uneori dadeam 1000 de lei pe un ceas vechi. Sigur, depindea de marca si mai ales de starea lui.”
O casa ca un ceas si un foisor cu etaj
Colectia aceasta a inghitit nopti intregi de migala, dar l-a facut fericit. Proprietarul deschide usitele pendulelor si le porneste. Fiecare are melodia ei, istoria ei. Aceste inimi de metal trebuie ingrijite, ascultate cu urechea, intoarse, tratate, ferite de umezeala si praf. Mici sau mari, bat la fel. Pentru Gheorghe Ciobanu nu mai exista secrete: “As putea sa fac un ceas cât casa, daca ar trebui. Când ai prins secretul si stii cum functioneaza, poti construi orice.” De altfel, casa din Ruseni-Razesi pare ea insasi un ceas urias. Cocheta, racoroasa, ordonata, cu pardoseala de gresie si lemn, pare ca se afla in centrul urbei, dupa confort, dar respira tihna de la marginea lumii. Caminul de marmura pe care e asezat – cum altfel? – un ceas auriu de care sta rezemata o nimfa, canapelele crem, covoarele discrete, toate te imbie sa ramâi pe vecie “la razesi”. Unde sa pleci? Aici e pace si miroase a tei. In fata casei, gazonul si bolta de vie, aflate in stapânirea a doua cateluse, Carina si Zamblica, iar in spate, “tara florilor”, un paradis roz-alb in care nu indraznim sa pasim fiind pazit de un pitbull alb, care pare sa nu ne agreeze. Lânga casa, o cabana de lemn, pentru vara, si un foisor cu etaj, dotat cu o masuta de cafea si doua fotolii pe care poti sta la taclale, seara târziu, ascultând greierii. “L-am construit pentru ca numai aici avem acoperire la mobil si putem vorbi cu baietii nostri”, explica Maria Ciobanu. Raiul pe pamânt, asa arata gradina ei, locuita de nalbe, albine, vrabii si alte vietuitoare fericite. Totusi, a trebuit sa plecam. Au ramas acolo, ea, cu florile, iar el, cu ceasurile. Traind simultan secundele zburate din sute de cutii, imblânzindu-le si dezmierdându-le ca sa nu fuga in lume, Gheorghe Ciobanu stapâneste timpul. Oricât de nesatios ar fi cu vietile noastre, Timpul are si el nevoie de un culcus si cred ca l-a gasit la Ruseni, in linistea limpede ca mierea din casa ceasornicarului.
Silvia Patrascanu
