Salariile angajatilor din spitalele publice sunt in pericol. In conturile unitatilor sanitare nu au intrat inca banii pe care Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau ar fi trebuit sa-i vireze. “Problema este de la nivel central, ne-a declarat presedintele-director general al CJAS, Viorica Draganuta. Noi am facut toate documentele, dar asteptam sa intre banii de la Trezoreria Bucuresti, fiindca altfel nu ni se primesc ordinele de plata la Trezoreria Bacau. Aceste probleme au aparut din cauza colectarii tot mai scazute.” Liderul Sindicatului Sanitas, Filiala Bacau, atrage atentia ca intârzierile CJAS in respectarea prevederilor contractului cu furnizorii de servicii vor duce la acumularea de datorii ale acestora catre ceilalti parteneri contractuali ai lor. (D.M.)















