Doamne, am trăit o spaimă de moarte! Acum, în „Anul Cărții”, am găsit un text despre care mi se spune că aparține unei personalități de o moralitate desăvârșită: „Trei fenomene ale timpului [nostru]: invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade. Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii.

Barbarii aceștia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit – pur și simplu, în sensul cel mai categoric – proștii și inculții la putere și, în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politice, fac prostii, ca niște ignoranți ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt trădează. Nu-și fac datoria. Imparțialii și încrezătorii înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați”…

Doamne, mi-am zis iar, nu este cu putință așa ceva! Cum să fiu ostaticul unei asemenea lumi absurde? Undeva trebuie să fie o greșeală. Observ că textul este semnat de un anume Nicolae Steinhardt. Cine-o mai fi și ăsta? Aflu: scriitor, critic literar, eseist, publicist, călugăr, doctor în drept constituțional… Aoleu! Se-ngroașă gluma, mi-am zis. Omul are autoritate, nu șagă! Spaima mi-a invadat toate celulele corpului, tot spiritul. Este posibil ca eu să trăiesc într-o lume atât de nenorocită și să nu-mi dau seama decât tras astfel de mânecă?…

Scanez cu alți ochi realitatea din juru-mi și mai-mai să cad în capcana acestui Steinhardt. Arunc ochii încă o dată peste biografia lui și observ că a murit în 1989. Privesc iar și realizez că textul a fost scris în 1937!!! Ca prin minune, spaima m-a părăsit. Vă imaginați ce nenorocire ar fi fost dacă eram contemporan cu invazia, domnia și trădarea invocate de acest Steinhardt? Doamne, ce spaimă am trăit!