„Să mori în viaţă nu-i o noutate,
Desigur şi-a trăi nu-i ceva nou”

Esenin

Cu poetul George Lesnea, unul dintre cei mai buni traducători ai poetului, l-am descoperit pe Serghei Esenin. Gheorghe Tomozei, cu „Moartea unui poet”, m-a legat definitiv de Nicolae Labiş. Pe Paul Verlaine l-am găsit alături de Arthur Rimbaund. Poeţi geniali, destine tragice. Elev fiind eram îndrăgostit de celebrele versuri ale lui Esenin: „Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai, voi cai!/ Numai dracul v-a scornit, mişelul!/ Peste stepă-n goană, cu alai,/ Râde pîn’ la lacrimi clopoţelul.” Dar Labiş, cu povestea lui tristă? Un nonconformist care a răsturnat valorile şi a dat cu tifla închistării poeziei în vechile tipare. Ne puneam la încercare ţinerea de minte cu “Moartea căprioarei”: „Seceta a ucis orice boare de vânt./ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fântână nămol./ Peste păduri tot mai des focuri, focuri/ Dansează sălbatice, satanice jocuri./ Alţi colegi se lăudau că au învăţat pe de rost celebra, pe atunci poezie „Lidice”, de Eugen Jebeleanu, cu ale ei 60 de strofe. Teribilă poezie, teribilă tragedie: 88 de copii ucişi din ordinul lui Hitler. Plângea tot căminul cultural când colegul meu Dan o recita pe scenă, la serbarea de sfârşit de an: “Îţi aminteşti, Ioane? Era iarnă./ Zăpada încapuse-ncet să cearnă tremurătoare,/ în întreg văzduhul,/ fulgi uriaşi, legănători, ca puful…”

Pe Arthur Rimbaund l-am descoperit într-o plachetă pe un raft dintr-o bibliotecă. M-a cucerit de la primele versuri. Un copil teribil, un avangardist, cu o viaţă zbuciumată. Cariera lui de poet s-a întins doar pe o perioadă de trei ani. Dar ce ani! Dar ce operă!
„În seri de vară-albastre, voi merge pe poteci/
Printre ţepoase grâne, strivind otava verde,/ Şi tipărindu-mi paşii în firele ei reci,/ Îmi voi lăsa-n vânt părul – uşor să mi-l dezmierde.”
Trei poeţi geniali, cu destine tragice.

Ultimul poet al satului rus

Esenin. Îl uitasem. Doar Labiş îmi mai stăruia în minte, în suflet. Am auzit că nu-l mai găseşti prin cărţile liceenilor.
Nu mică mi-a fost surpriza când am primit la redacţie un plic, în care am descoperit o carte frumoasă: coperţi cartonate, pe care a fost tipărită fotografia unui tablou celebru. Imaginea m-a dus imediat la o ediţie din 1961 – Poezii (Esenin), tot în traducerea lui George Lesnea, apărută la Editura Tineretului: Un desen timbru: o sanie cu trei cai, mânată de un copil cu părul vâlvoi. Parcă era Esenin…
Să revin la cartea care mi-a adus o bucurie: „Serghei Esenin. Din tenebrele morţii, spre glorie universală”, autor Grigore Codrescu, profesor, critic şi istoric literar, iar pe coperta interioară, la titlu se mai adaugă „Micromonografie critică”, apărută la Editura Rovimed Publishers, 2019. „O carte, după cum scrie autorul în autograf (Mulţumesc, domnule profesor), cu colaborare internaţională: autor critic român, temă din Rusia, editor din Rep. Moldova şi hârtie finlandeză.”

Mă văd obligat să mai menţionez: coperta – Mihnea Baran, culegere text – Ana Chiscop. Are şi un Motto care nu putea fi decât primele două strofe din poezia „Ah, voi sănii, sănii!” Pentru a lămuri cititorul şi a explica motivul apariţiei acestei cărţi, la pag. 4 găsim explicaţia: „Se dedică această carte unui mare poet, dispărut într-o istorie confuză şi tragică, la aniversarea a 125 de ani de la naştere.” Poetul este născut pe 21 septembrie 1895, după cum chiar el mărturiseşte în Autobiografia din Berlin, ceea ce înseamnă că autorul s-a apucat de scris cartea anul trecut şi, din diferite motive, a văzut lumina tiparului, anul acesta.

Parcurgerea volumului scoate la iveală faptul că profesorul Codrescu a citit tot ce s-a scris în România despre „ultimul poet al satului rusesc”, redat în rezumat în „Cuvânt către cititorul iniţiat”, un eseu care introduce cititorul în atmosfera şi istoria unei Rusii aflată în pragul dezastrului, timp şi spaţiu în care Serghei Esenin vede lumina zilei, îşi trăieşte tinereţea literară, este epoca căutărilor, a marilor deziluzii înecate în alcool, dar şi a prea multelor şi marilor iubiri eşuate, ceea ce nu-l împiedică să devină un mare poet, un deschizător de drumuri în literatura rusă. Frumos ca un înger, inteligent, un geniu care nu mai încape în Rusia, evadează, revine de fiecare dată „acasă” şi sfârşeşte într-o cameră de hotel, la numai 29 de ani, moartea asupra căreia planează până astăzi suspiciuni. Labiş, poetul din Mălinii Sucevei, „buzduganul unei generaţii” (v. Eugen Simion), sfârşeşte la numai 21 de ani, sub roţile unui tranvai, Rimbaund moare în chinuri, la 37 de ani.

Esenin devine ginerele lui Tolstoi

Portrait of the poet Sergei Yessenin (1895-1925). (Photo by Fine Art Images/Heritage Images/Getty Images)
Structurată în opt capitole, un Epilog şi o Addenda (Note selective, Bibliografie, Glosar de termeni şi o listă de ilustraţii), profesorul Codrescu ni-l prezintă pe Serghei Esenin aşa cum a fost, fără retuşuri şi înfrumuseţări lingvistice, cum l-am perceput eu în anii de şcoală: aventurier, nonconformist, nestatornic în dragoste, impertinent, cu drag de vestita vodcă rusească, de care nu putea să scape, însă curajos şi foarte talentat.
Esenin, în cartea pe care am aşezat-o deja în „raftul cu poeţii de suflet”, este aşezat în contextul istoric, politic şi social din Rusia sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX, o Rusie răvăşită de războaie, sărăcie şi nesiguranţă, dominată de persoanlităţile Ţarului şi a lui Lenin, perioadă de trecere de la feudalism, direct îi socialism! „Copilăria lui Serghei Esenin şi anii şcolarităţii; amprentele satului rus şi semnele gloriei poetice”, „Începuturile literare ale lui Serghei Esenin; interferenţe cu poeţi ai epocii: Al. Blok, S. Gorodeţki, Vladimir Maiakovski, Andrei Belîi şi alţii”, „Visuri, proiecte utopice şi iniţiative în viaţa literară a Rusiei Leniniste”, sunt primele capitole care ne arată un Esenin dezlănţuit, „obraznic”, însă îndrăgostit de satul rusesc, pe care îl cântă până la glorificare. „Puţini poeţi şi-au cântat patria în ode mai vibrante. Este o cavalcadă imaginistă în care imaginismul oferă o secvenţă de capodoperă”: „Ce frumoasă eşti, trista mea ţarină!/ Tot hotarul acesta mi-e drag/ Port în inimă casele şubrede,/ Cu-aşteptări de măicuţe în prag.” Celebră este „Scrisoare de la mama” (nu-i sigur că este scrisă în această formă de poet): „Că eşti poet de seamă/ N-am nicio bucurie/ Că faima cea deşartă/ mi te-a băgat în jug./ Era cu mult mai bine/ ca în copilărie/ Să fi umblat pe câmpuri/ Cu braţele pe plug.”, ca şi răspunsul lui este trist însă plin de iubire: „Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?/ Ţie cu supunere mă-nchin!/ Mica-ţi casă, seara de aramă,/ Lumineaz-o paşnic şi senin.// Mi se scrie că eşti tulburată,/ Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,/ Că ades baţi drumul, supărată,/ În paltonul vechi şi demodat”.
Nu uită niciodată şi se întoarce mereu în satul lui, Konstantinnovo, din gubernia Reazan, un sat mic, pe malul râului Oka, pe care îl regăsim în poemele sale.

Primul volum de poezii, Raduniţa (Ziua Pomenirii), îi apare în anul 1916, primit bine de critică, însă ignorat de oficialităţi, fiind puternic impregant de sufletul religios al ruşilor, însă bolşevicii erau atei!
Se aruncă în braţele lui Lenin (căruia îi dedică un poem cu acelaş nume), se apropie de „utopia bolşevică”, se vede din placheta „Albastrul”, din 1919, însă nu durează mult această „utopie”, iar mai târziu „Schimbarea la faţă”, „Spovedania unui huligan”, „Moscova cârciumărească” şi uimitorul „Ceaslovul satelor”.
Un capitol gustat de cititor este cel care are în centru „iubirile” lui Esenin. Prima este mama, pe care o iubeşte ca pe o icoană, apoi surorile, dintre care se detaşează Şura. Femeile din viaţa lui Esenin au fost cinci, din care au rezultat trei copii: Anna Izriadova, originară din satulu lui, care i-a adus un copil, pe Iuri, Zinaida Raikh, cu care a avut doi copii, pe Tatiana şi Constantin, urmează, în 1922, Isadora Duncan, celebra dansatoare americană, pe care a cunoscut-o când ea avea 42 de ani, aceasta oferindu-i posibilitatea de cunoaştere a Americii şi Europei. În ultimul an de viaţă, 1925, îi devine soţie Sophia Andreievna Tolstaia, nepoata marelui romacier, autorul tulburătorului „Război şi pace”. A fost şi enigmatica Galina Benislavskaia care i-a purtat o iubire adevărată, de altfel, la un an de la moartea lui, atunci când a aflat, s-a sinucis pe mormântul lui.

„Săniile” lui Esenin trec graniţa, în România

Serghei Esenin a pătruns rapid în literatura română, primele traduceri aparţin lui George Lesnea, vin apoi criticii, George Călinescu, care menţionează câţiva eseninişti, urmează Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Lucian Blaga, Mihai Beniuc etc., însă monografii adevărate, afirmă Grigore Codrescu, ne-au lăsat Ştefan Bitan (Cluj), Emil Iordache (Iaşi), din care citează fără rezerve autorul volumului „Esenin. Din tenebrele morţii, spre gloria universală”.
Pentru a-l ţine aproape pe cititor şi a-şi argumenta afirmaţiile, inedită este varianta aleasă de autor: redarea unor strofe din poeziile menţionate sau chiar a unor poeme întregi, cum este „Omul negru” sau „Scrisoarea mamei”.
Volumul semnat de prof. Grigore Codrescu se înscrie în seria de restituiri critice a unor mari poeţi ai literaturii universale, ignoraţi mai mult din reţineri ideologice, care fac ravagii nejustificate printre criticii literari din România. Tocmai de aceea, „Serghei Esenin”, în interpretarea criticului băcăuan, este cu atât mai meritorie şi binevenită, folositoare tinerilor şi, de ce nu, dascălilor iubitori şi datori literaturii de bună calitate.



PUBLICITATE