20 aprilie 2024
ActualitateSecretul comorilor ascunse în plante

Fito Elixir, o afacere de familie

Secretul comorilor ascunse în plante

Înainte de sărbătorile pascale, Piața Centrală a fost, zilnic, asaltată de băcăuani pentru aprovizionarea cu cele necesare pregătirii unei mese, așa cum se obișnuiește la români, în noaptea Învierii Domnului. În hala de lactate și brânzeturi, pe o laterală, într-un spațiu micuț și cochet, o întâlnesc pe vechea mea cunoștință, subiectul unui interviu publicat în „Deșteptarea”, în 2013, profesoara Margareta Neacșu. „Echipată” conform: mască, vizieră, mănuși, se întreține cu o clientă.

Profesoară de chimie, director mult timp al unui liceu prestigios din Bacău, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, de mai bine de 15 ani de când a părăsit catedra, Margareta Neacșu a devenit „om de afaceri”. „Îmi doream să fac ceva, mă simțeam în putere și voiam să fiu o persoană activă, cum am fost toată viața. Pur și simplu mă plictiseam, nu mai încăpeam în casă. Și am mai avut un argument de partea mea, puteam să-mi valorific niște veleități, niște cunoștințe, acumulate încă de pe timpul când eram la catedra. Mă interesau de pe atunci foarte mult produsele naturiste, ba chiar, în ultimii ani, aveam și un curs pe care îl predam, se numea Chimia Naturii. Mai mult decât atât, cred că am moștenit puțin și de la mama, care avea și ea asemenea preocupări. Am stat și m-am gândit și am zis că o pot lua de la capăt cu un alt tip de activitate. Din acest punct de vedere, cred că mi-am găsit locul pe care mi-l doream”, îmi spunea distinsul și apreciatul dascăl, la prima noastră întâlnire, în Piața Sud, unde avea magazinul de produse naturiste. Așa a început călătoria în lumea miraculoasă a plantelor.

Promovează produsele și firmele românești



În aceste vremuri bântuite de amenințarea cu un virus necunoscut, când oamenii trăiesc cu teama de infectare, Margareta Neacșu se prezintă, în fiecare zi la post, în noul său spațiu, câștigat la licitație, după ce o parte din Piața Sud a căpătat o altă destinație. Doritorii găsesc aici cele mai diverse produse naturiste, de la ceaiuri, tincturi, siropuri și uleiuri extrase la rece, unguente terapeutice, fără chimicale, cosmetice cu ingrediente naturale, creme, dezinfectanți (foarte căutați în această perioadă), după care umblam și eu.

„Mă bucur să vă revăd. M-ați găsit și aici. Am un spațiu mult mai elegant, la vedere și, după cum vedeți, nu duc lipsă de clienți. A trebuit să mă adaptez, pentru că aici sunt alți clienți, alte solicitări. În același timp, și eu am venit cu alte tipuri de produse. Am o clientelă fidelă, din diferite categorii sociale, bucuria mea fiind și faptul că vin și mulți tineri, mai ales domnișoare și doamne, care știu să prețuiască un produs naturist. Să știți că o parte din clienți a venit după mine de la fostul magazin. Asigur clienții mei că am produse foarte bune, care provin de la firme preponderent românești. Am eu o idee la care nu renunț: să promovez produsele și firmele românești. Treaba merge, sănătoși să fim”, afirmă doamna Neacșu.

Încerc să alin suferințele oamenilor

Dar nu a fost așa de simplu. A necesitat studiu despre istoricul firmelor, informare, negocieri, calitatea produselor, testare și verificare a fiecărei firme producătoare, a fiecărui furnizor, mai ales că este în joc prestigiul firmei, a numelui administratorului, dar și calitatea și pretențiile consumatorilor, ale căror exigențe au crescut. Sunt, în ultimii ani, îmi mai spune interlocutoarea mea, tot mai mulți oameni care cred în produsele naturiste, în calitățile lor benefice pentru organismul uman.

„În timp, am început și colaborarea cu niște medici, prieteni, cunoștințe mai vechi, dar nu în sensul meschin de a-mi trimite pacienți, ci, în plan profesional. Eu am cunoștințe în domeniul meu, experiență, iar ei vin cu alte informații noi, pe care le valorific atunci când fac comenzi, astfel ca în magazin să am produse diverse și apreciate calitativ. Am experiența și cunoștințele necesare pentru a îndruma clientul, pentru a-i oferi toate informațiile despre fiecare produs, astfel ca el să poată decidă. Este, am constatat, foarte importantă interacțiunea cu clientul. Eu nu sunt doar vânzătoare la raft, eu sunt partenerul clienților mei”, precizează doamna „dirigintă” de produse binefăcătoare pentru sănătatea omului.

Produsele apicole, minunile naturii

Ca o noutate, „plafarul” Fito Elixir al doamnei Margareta Neacșu, din Piața Centrală, s-a adaptat rapid și la nevoile oamenilor, din această perioadă pandemică, oferind produse naturiste specifice, cum sunt cele apicole, pentru o mai bună funcționare a căilor respiratorii, care provin de la firme de renume, certificate, de o calitate de excepție. „Sunt produse cu o compoziție corespunzătoare, în special cele românești, care conțin propolis sub diferite forme, salvie, ghimbir. Însă sunt la modă acum, îmi spune ironic, produse marca MANUKA, aduse de prin Noua Zeelandă. Sunt mai scumpe, însă fiecare face ce vrea cu banul lui. Dar, apropo de produsele românești. Există un bitter, care se produce la noi, la Cluj, după o rețetă originală, românească. Este exportat, cu cisternele, în Austria. Acolo este ambalat frumos, îi atașează un sigiliu foarte serios, apoi îl trimite în România, cu un preț super, iar unii clienți îl preferă pe acela, cu toate că încerc să le explic că am același produs românesc, marcă înregistrată, mai ieftin, foarte bun, asupra căruia nu s-a intervenit. Unii acceptă explicațiile mele, alții, cu niciun preț. Chestiuni de percepție, ca să mă exprim elegant. Același lucru îl practic și la produsele cosmetice, nu renunț cu niciun chip la principiul pe care l-am adoptat: fără chimicale! Doar naturiste”, ține să mai precizeze administratorul firmei.

„Nu este dezonorant să muncești, indiferent de vârstă”

Dar ceea ce face doamna Neacșu nu este doar în beneficiul clienților, ci și în beneficiul personal. „Am activitate, acest lucru nu mi-l poate nimeni scoate în cap. Mă mențin în formă, socializez, mă mișc printre oameni, fac ceva util. Mă gândesc la bunicii mei, care, în vârstă fiind, munceau de dimineață până în noapte, și nu ușor. Păi, munca mea este mult mai comodă, mai ușoară ca a lor. Nu? Eu de ce m-aș plânge?”, spune zâmbind.

Pe lângă munca de testare a pieței, de aprovizionare, etalare a produselor, de consiliere, de vânzare, administratorul firmei Fito Elixir își face singură contabilitatea primară, știe precis ce are la raft, în stoc, intrări-ieșiri, tot ce ține de partea de „hârțogăraie”, cum îi spune. Are o relație foarte bună cu ANAF, în sensul că își achită la timp toate obligațiile, iar dacă, la final, mai rămâne ceva, se bucură.

„Îmi place să văd că nu am muncit degeaba, cu toate că nu banii, neapărat, mă determină să vin zilnic la jobul meu, pe care îl iubesc și de care sunt îndrăgostită. Nu este dezonorant în viață dacă muncești, indiferent unde. Eu mă simt mândră de ceea ce fac, ajut oamenii aflați în dificultate, vorbesc cu ei, le ofer ce îmi cer sau le recomand eu. Vin la mine oameni de toate categoriile, oameni în vârstă, dar și mulți tineri, de la medici la oameni de la țară, unii instruiți, alții în căutare de informații, de produse naturiste, suplimente alimentare, cosmetice din produse naturale…”, timp în care discuția noastră este întreruptă de solicitarea unei tinere doamne, care s-a dovedit cunoscătoare a unui produs solicitat, dar și soția unui fost elev al doamnei profesoare. Prilej de conversație…

Când am vorbit de adaptare, de noutăți, în magazinul Fito Elixir se caută și se vând dezinfectanți. „La început am încercat să aduc spirt medicinal, era foarte solicitat, însă prețul era foarte mare, nu puteam să cer clienților acei bani, de aceea am renunțat și am reușit să mă aprovizionez cu un dezinfectant, sub formă de gel. L-am studiat, analizat, am văzut că are alcool 70 la sută, și îl am la vânzare. În rest, oamenii caută ceaiuri, tinctiuri, produse de sezon, că nu toți sunt infectați cu COVID-19, mai răcim, mai dă o gripă peste noi, sunt dese schimbări bruște de temperatură. Cei mai mulți își cunosc organismul, știu la ce reacționează, cunosc beneficiile plantelor, îi mai îndrum și eu. Cum v-am spus, aici suntem parteneri”, a fost răspunsul la întrebarea mea cu privire la produse de sezon.

Sunt o luptătoare pentru sănătatea fizică și mentală”

Cum afirmam și la interviul anterior, doamna profesoară Neacșu este încurajată, susținută în acest demers de familie, de cei doi copii și de nepoți. A hotărât să continue activitatea și pe timp de criză, când sunt în vigoare ordonanțele militare, deoarece nu este legată de mijloacele de transport în comun, circulă cu mașina proprie. I-a fost suficient o noapte de gândire, după care a hotărât că decât la spital, unde ar putea contacta virusul, mai bine se protejează mergând la firmă, la magazin. Am rămas o luptătoare. Mi-am luat toate măsurile cerute și necesare. Eu doresc ca toată lumea să se bucure de viață, inclusiv și cei de peste 65 de ani, că tot se vorbește mult despre ei acum. Asta nu înseamnă cu nu am și eu probleme de sănătate, am medicație, mă țin de ea, merg periodic la medic, însă am trecut prin multe în viață și am învățat să nu dau înapoi în fața greutăților. Pe lângă sănătatea fizică, foarte importantă, dacă nu mult mai importantă, este și sănătatea mentală. Să fii sănătos la minte și la suflet. Din 2013 sunt prezentă pe internet, mi-a făcut băiatul cadou o tabletă, m-am autoinstruit și mă informez, caut parteneri de afaceri, văd ofertele, îmi place să învăț mereu, caut, este o lume deschisă, mi-am făcut prieteni noi, am și pagină pe Facebook, am acolo tot ce interesează clienții, îmi place să-mi spun gândurile, țin legătura cu foști colegi, foști elevi, care sunt acum în toată lumea”, spune vădit emoționată fosta profesoară.

„Ascultați-l pe medicul Streinu-Cercel!”

Este de un optimism molipsitor, sănătos. Este convinsă să vom depăși și acest moment prin care trecem, important, îmi spune, este să ascultăm de sfaturile specialiștilor, cuvântul lor trebuie să fie literă de lege. Nu va fi ușor, va fi dureros, suferința va fi mare, însă cu încredere, speranță, știință și ascultare, vom depăși și această amenințare, această încercare. Avansează și un termen: 15 mai. „Așa cred eu. Dacă depășim cu bine și Paștele, după cum spunea și medicul Streinu-Cercel. Apropo, știți că medicul Cercel este din județul Bacău? Este din Orbeni, mama lui mi-a fost profesoară de limba română. Bunicul lui a fost preot în sat, provine dintr-o familie bună, de oameni capabili, harnici. Este o întreagă poveste în viața și familia medicului Streinu-Cercel. Poate și de aceea eu am încredere în sfaturile lui. Când îl văd, îmi aduc aminte de mama lui de la care am învățat bine-bine gramatica. Au trecut anii…”

S.C. Fito Elixir SRL este o firmă care comercializează produse naturiste, care dorește să „aducă natura” la toți cei care au nevoie de ajutorul ei binefăcător și cred în comorile ascunse în plante. Faptul că Margareta Neacșu a fost profesor de chimie, o ajută mult în selectarea produselor pe care le pune la dispoziția clienților. Aprovizionarea o face de la surse sigure, avizate de Ministerul Sănătății. Produsele cosmetice pe care le pune la dispoziția clienților nu conțin conservanți chimici.

„Produsele care nu sunt la un moment dat la vânzare și care fac parte din gama noastră de comercializare, pot fi comandate și aduse chiar în 24 ore”, a mai spus Margareta Neacșu, în final.

Echilibru pentru organism

Produsele din plante medicinale mențin echilibrul organismului și participă la soluționarea problemelor de sănătate care apar. Majoritatea plantelor medicinale au o compoziție chimică complexă; astfel se explică proprietățile multiple ale uneia și aceleași plante. Produsele naturiste nu trebuie consumate numai în perioadele de îmbolnăvire, ele trebuie să suplimenteze tratamentele alopate, pentru că normalizează schimburile de substanțe la nivel celular, încetinesc procesele de îmbătrânire, reglează și echilibrează funcțiile metabolice și imunologice ale organismului.

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri