Municipiul Onesti se pregateste pentru un eveniment sportiv deosebit: marti, 21 iunie, de la ora 15.30, in Parcul municipal va fi inaugurata si sfintita Sala Polivalenta "Nadia Comaneci". Dupa cum a declarat primarul Onestiului, Emil Lemnaru, "la actiune va fi prezenta presedinta de onoare a Comitetului Olimpic Român, Nadia Comaneci, al carei nume il poarta Sala Polivalenta. Festivitatea cuprinde primirea invitatilor si revederea publicului onestean cu mari glorii ale sportului românesc, o slujba de sfintire savârsita de catre un numeros sobor de preoti, un program sportiv demonstrativ de gimnastica precum si ciocnirea unei cupe de sampanie". Mentionam ca la acest eveniment, la care va participa si Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, au fost chemate autoritatile judetene, presedinti ai federatiilor sportive, conducatori a numeroase institutii si nume sonore ale sportului românesc, numarul invitatilor trecând de 100. Festivitatea de inaugurare si sfintire a Salii Polivalente "Nadia Comaneci" din Onesti prilejuieste in aceeasi zi, 21 iunie, desfasurarea unei conferinte de presa la CSM Onesti, la care vor fi prezenti marii performeri ai clubului din municipiul de pe Trotus. (Ion Moraru)















