luni, 22 decembrie 2025

Se dubleaza pedepsele pentru evazionistii fiscali

Din aceasta saptamâna pedepsele pentru evaziune fiscala se dubleaza. Si asta pentru ca s-a modificat Legea pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale iar, in noua forma, aceasta prevede pedepse mai mari pentru evazionisti. De exemplu, daca un patron nu plateste darile pentru angajatii sai si Fiscul il prinde, acesta poate sta de la 1 la 6 ani de inchisoare. De la 2 la 8 ani de inchisoare primesc cei care stiu ca sunt vinovati, dar se gândesc ca scapa daca ard actele sau le ascund. Noua lege nu mai face diferenta intre patronul care nu plateste darile pentru angajatii sai, ascunzând adevaratele venituri ale acestora si cel care lucreaza cinstit dar la un moment dat nu mai are de unde sa plateasca. Ea stabileste o pedeapsa cu inchisoarea de la un 1 la 6 ani pentru cel care nu plateste aceste fonduri in 30 de zile. Pe de alta parte, tot 6 ani de inchisoare risca si cei care se opun controalelor facute de inspectorii fiscali. In cazul in care se dovedeste ca documentele firmei au fost distruse, pedeapsa minima este de 2 ani si poate ajunge pâna la 8 ani. Legea se aplica si pentru persoanele fizice, nu numai pentru cele juridice, iar departajarea se face in functie de pagubele facute in bugetul statului. Daca prejudiciul este mai mare de 100.000 de euro, orice pedeapsa este majorata cu 5 ani de zile, iar in cazul unui prejudiciu de peste 500.000 de euro, suplimentarea este de 7 ani.



spot_img