– până la deschiderea porţilor pentru un nou an de învăţământ, directorii de şcoli mai au puţin timp să facă demersuri la ISU în vederea autorizării
Şi acest an şcolar va începe, cel mai probabil, cu multe unităţi de învăţământ care nu vor avea autorizaţie de securitate la incendiu. La momentul acesta, zeci de instituţii şcolare, din judeţul Bacău, din totalul de peste 190 cu personalitate juridică (dintre care circa 170 sunt de stat) nu au acest document de la Pompieri şi este greu de crezut că cei care au obligaţia să-l obţină vor reuşi acest lucru până ce va suna clopoţelul. „Până la acest moment au fost emise 40 de autorizaţii de securitate la incendiu pentru unităţi de învăţământ, dintre care 7 au fost acordate anul acesta”, a declarat cpt. Ionuţ Hâncu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
În primul trimestru al acestui an, pompierii băcăuani au întocmit un plan de măsuri pentru reducerea numărului de obiective cu destinaţia de învăţământ care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi i-au informat pe primari cu privire la legislaţia în vigoare, care este termenul legal de funcţionare a acestora pe proprie răspundere şi că există obligaţia obţinerii autorizaţiei ISU pentru clădirile care funcţionează fără acest act administrativ. Ei au mai organizat şi şedinţe cu responsabilii de la nivelul primăriilor, cu reprezentanţii şcolilor din judeţ şi din municipiul Bacău, au acordat asistenţă tehnică în cadrul acestor întâlniri sau prin telefon, celor care au vrut să afle dacă au nevoie de această autorizaţie, şi le-au explicat ce paşi trebuie să urmeze pentru a intra în legalitate. Termenul limită pentru autorizare este 30 septembrie, iar cei care reuşesc să depună documentaţia până la această dată nu vor primi amenzi în urma unui control, cu condiţia să se conformeze până la finele acestui an.
Ofiţerii de la Avizare – Autorizare, din cadrul ISU Bacău, spun că au observat totuşi că în ultima perioadă există o mai mare preocupare din partea directorilor de şcoli pentru a obţine această autorizaţie. Nu trebuie, însă, omis nici faptul că este nevoie de investiţii pentru ca o clădire să răspundă la toate cerinţele de securitate la incendiu.
În luna iulie, pompierii băcăuani au primit două solicitări de eliberare avize de securitate la incendiu şi alte două solicitări de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, pentru unităţi şcolare.















