În cadrul programului „Școala altfel” și al eforturilor de prevenire a fenomenului de bullying, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, prin Corpul Național al Polițiștilor – Biroul Teritorial Bacău, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Spiru Haret” din municipiu, au organizat o activitate educativ-preventivă dedicată elevilor.
Evenimentul a constat într-un concurs de kendama, joc tradițional japonez care pune accent pe dexteritate, concentrare și răbdare, transformat aici într-un instrument educativ pentru promovarea interacțiunii pozitive, cooperării și respectului reciproc între elevi. Prin această abordare, organizatorii au urmărit și încurajarea comportamentelor non-violente în relațiile interpersonale.
La competiție au participat peste 50 de elevi din clasele a V-a și a VI-a, care au demonstrat fair-play, implicare și spirit de echipă, încurajând un climat de camaraderie și sprijin reciproc. La final, câștigătorii au fost premiați, iar toți participanții au primit diplome de apreciere pentru implicarea lor.
Polițiștii bacăuani subliniază importanța derulării unor astfel de activități care contribuie la crearea unui mediu școlar sigur și la prevenirea fenomenelor de tip bullying, consolidând în același timp valori precum respectul, cooperarea și responsabilitatea în rândul tinerilor.















