Zilele trecute, printr-un apel la Dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Bacău, ofițerul de seviciu a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie însoțită de un copil tulbură ordinea și liniștea publică într-un autobuz pe Traseul 17 din municipiul Bacău.
Joi, 4 octombrie, polițistii locali au procedat la identificarea numitei T. E. în vârstă de 38 ani din comuna Gioseni, județul Bacău care avea un comportament agresiv la adresa cetățenilor, aceasta fiind condusă la centrul zonal din Piața Centrală.
Dat fiind faptul că continua să dețină un comportament deviant, polițiștii au solicitat prin serviciul 112 o ambulanță pentru preluarea și transportarea acesteia în vederea primirii ajutorului de specialitate, iar în cazul minorului a fost anunțată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și încredințat lucrătorilor acesteia pentru luarea măsurilor ce se impun.
„Pe această cale asigurăm cetățenii și călătorii că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul polițiștilor locali în astfel de situații, fie prin contact direct la numărul de telefon 0234/986, fie prin apelarea numărului unic de urgențe 112”, se arata într-un comunicat al Poliției locale.
A dat cu spray
Polițiștii locali au fost solicitați pentru a interveni în stația de autobuz din Piața Centrală unde un călător prins fără bilet de călătorie și dat jos din mijlocul de transport, a folosit spray-ul lacrimogen asupra agenților de control ai Transportului Public Bacău astfel sustrăgându-se de la identificare.















