Budesti era, pâna nu demult, satul cel mai sarac din Plopana, si aceasta o comuna “defavorizata”, cum spun autoritatile, la fel ca vecinele sale din estul judetului. Ajunsi in zona, zilele trecute, auzim de “satul cu vile” si descoperim ca e vorba chiar de Budesti.
Cauza acestei prosperitati neasteptate? Romii de aici au invatat drumul spre Occident, peste trei sferturi dintre barbati muncind acolo, “cu acte in regula” sau la negru. Din masina, in câteva minute, numaram opt “vile”.
Ne oprim in fata unei cladiri neterminate, dar cu acoperis de tabla ondulata, geamuri termopan si o usa scumpa, antiefractie: “E a lu’ Plesuvu. Sunt plecati in Franta cu tot cu copii”, ne lamureste matusa Argentina, 62 de ani, care are, si ea, doi copii in strainatate: “Nu mai vin in tara, e saracie mare in România, s-au stabilit acolo”, spune batrâna, bucuroasa ca nu plânge de grija lor. De-a lungul ulitei, sunt multe case cu etaj sau mansarda: galbene, roz, crem, cu scara exterioara sau fara, cu balcoane sau fara. Cele mai multe sunt, insa, “la rosu”, proprietarii adaugând in fiecare an câte ceva viitorului camin.
Cornelia se considera norocoasa: “A noastra e terminata, dar mai vrem sa facem niste trotuare si niste imbunatatiri inauntru.” Sotul lucreaza in Franta, in constructii, prin urmare “se pricepe”. Mândra de tot ce au realizat impreuna, ne invita in camera de zi – canapea rosie, de piele, vitrina, masuta de cafea, draperii bordo -, apoi in bucataria moderna, crem, vedem si baia, tot bordo, cu mobilier scump si o cada in colt…
“Mai sunt multe de facut!” spune tânara, asteptând, timid, un compliment. La 25 de ani, Cornelia are o casa mare, trei fetite frumoase – Ioana, Flavia si Andra – si o soacra cumsecade, care le iubeste.
“Noi avem grija de copii, ii educam, ii ducem la gradinita, spalam, gatim, crestem gaini si porci”, spun femeile ramase acasa. Barbatii muncesc in constructii, in Occident, iar când vin in vacanta “fac ce au invatat acolo!”
Pâna când visurile vor deveni realitate…
Alta casa, aceeasi poveste: “Sotul meu lucreaza in Italia de vreo cinci ani”, marturiseste Amalia, 21 de ani, care e mamica unei fetitie de doi ani. “Am fost si eu acolo, in vizita sau ca sa-l ajut, a venit si el acasa, dar stam mai mult despartiti. A fost foarte greu, foarte greu! Nu ne-a ajutat nimeni. De la zero am muncit, amândoi!”
In spatele Amaliei, o casa aratoasa, cu etaj, care va fi gata in curând, demonstreaza ca efortul nu a fost zadarnic. Parterul are un salon, o camera de luat masa, o baie, o bucatarie si un dormitor cu pat dublu, dulapuri si draperii de matase. In camera, e cald, e curat si miroase a lamâita. La etaj vor fi amenajate dormitoare. Tânara vorbeste cât se poate de firesc despre living, dining, semineu… “Mai trebuie sa punem parchet in cele doua camere pentru ca tot parterul sa fie locuibil”, ne lamureste Amalia. Afara in curte, pe o plita de fier, coace ardei.
“Ii pun la congelator, pentru iarna!” Ii doresc sa fie sanatoasa si sa aiba multi copii, la fel de frumosi ca Adelina. “Nu, nu acum, spune ea, infiorându-se brusc. Ajunge unul! Pâna când visurile noastre nu vor deveni realitate, nu mai facem copii.”
Alaturi de casutele gârbovite – ale parintilor -, facute din paianta si acoperite cu sindrila sau azbest, “vilele” semete ale celor tineri par a spune ca visurile s-au implinit deja…
