19 martie 2024
ActualitateSărbătoare gastronomică la Slănic-Moldova

Sărbătoare gastronomică la Slănic-Moldova

O atracție specială a stațiunii Slănic-Moldova o reprezintă ,,Crama Domnească”, un restaurant-terasă cu specific tradițional românesc, deosebit de atractiv, atât prin excelenta sa poziționare, cât și prin ambientul său rustic, diversitatea și bogăția meniurilor, muzica bună și serviciile de calitate.

Construită în anul 1920, crama a fost gazdă primitoare și de neuitat pentru turiștii care au vizitat stațiunea, printre aceștia numărându-se și personalități din țară și din străinătate.

Și iată că la sfârșitul acestei săptămâni (16-17 ianuarie) se vor sărbători 10 ani de activitate neîntreruptă a acestei unități etalon, grație familiei Valentin și Alina Bucur, principalii artizani ai schimbărilor și bunelor practici săvârșite aici, în numele bunului gust, respectului față de clienți și pasiunii pentru bucătăria românească.



Evenimentul va fi marcat în acest weekend de un adevărat festin gastronomic, onorat cu mâncăruri și preparate special pregătite, dar și cu reduceri de prețuri, între 20 și 50 la sută, la toate preparatele!

Nu vor lipsi din meniu vițelușul la proțap, tocana de mistreț, păstrăvul la plită cu legume, ciorba de fasole cu afumătură, sau plăcintele poale-n brâu. Duminică, invitații vor putea savura și alte bunătați culinare, precum purceluș la proțap, gulaș, saramură de păstrăv și crap, berbecuț la proțap, tocană de cerb. Atmosfera de petrecere și bună dispoziție va fi completată de maestrul lăutar Nelu Ploieșteanu, de frumoasa cântăreață de muzică populară Vasilica Tătaru și de Ansamblul artistic ,,Datini Trotușene”.

,,Mulțumesc tuturor celor care ne-au călcat pragul de-a lungul anilor, mulțumesc personalului pentru dăruirea și priceperea de care au dat dovadă în tot acest răstimp. Vă așteptăm cu mult drag să fiți părtași la această sărbătoare și să ne vizitați și în continuare”, a spus Valentin Bucur.

Romulus-Dan BUSNEA

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri