Specialistii Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) vor avea, din 2012, salarii mai mari cu 50 la suta decât in 2011. Prevederea apare intr-un proiect de hotarâre aflat pe masa Guvernului. Majorarea ii vizeaza atât pe angajatii de la centru, cât si pe cei care ocupa functii de conducere si executie in centrele judetene. Scopul acestui proiect este sa-i stimuleze pe specialistii care lucreaza cu fonduri europene. România risca sa fie penalizata cu 10 la suta din suma destinata platilor, iar guvernantii au apreciat ca e mai ieftin sa angajezi oameni bine pregatiti si sa-i motivezi sa munceasca mai mult decât sa suporti penalizarea. Ioan Melinte, directorul executiv al APIA Bacau, nu crede pâna nu vede scris negru pe alb. "Eu nu stiu nimic. Nu am auzit de nicio majorare si nu cred pâna nu vad hotarârea de guvern", a declarat seful APIA Bacau. Conform proiectului, salariatii vor beneficia de cresteri cu 8 – 25 de clase. Salariul creste cu 25 de clase daca angajatul a obtinut calificativul "foarte bine", si 17 clase, daca are "bine". Cei cu "satisfacator" nu primesc nimic. Debutantii vor primi 8 clase de salarizare in plus. Costurile vor fi de 4.818.000 lei si vor fi acoperite din bugetul Ministerului Agriculturii.
Silvia Patrascanu














