Cinci zile pe săptămână, cea mai mare durere de cap este să găsesc subiectul pentru rubrica de a doua zi. Subiectul reprezintă cel mai greu lucru: să alegi între o problemă de politică externă și o problema internă, între un subiect istoric și o parabolă în stil clasic.
„Contrasensul” trebuie să fie mereu altceva, să ofere o opinie alternativă. Nu avem voie să gândim la fel, cum spune o reclamă. Dacă gândim la fel, suntem terminați. Ne punem ochelarii de cal și mergem fără să știm unde, fix acolo unde ne mână cel care ține hățurile și biciul.
Când se întâmplă câte ceva în țară sau peste hotare, aproape toată lumea se duce în direcția indicată de mainstream media.
Ne amăgim că dacă e vorba de presa occidentală nu vom fi mințiți, manipulați. Că de asta se ocupă numai RT, Sputnik sau China Daily.
Și suntem invitați să ascultăm doar ce ne spun BBC, France 24, Reuters, CNN, NY Times sau WaPo.
Prima lecție de jurnalism a fost pentru mine să ascult și ce spune partea cealaltă. Și uite-așa mai aflăm adevărata poveste a Alepului asediat, ce e cu „revoluția” din Venezuela, de ce a pierdut alegerile Hillary Clinton și așa mai departe.
Dacă vrei să încerci să afli adevărul trebuie să-i asculți pe toți cei implicați. Cenzura nu a adus niciodată nimic bun, chiar dacă este impusă în numele unor idei aparent nobile.
Mai aflăm despre un program de supraveghere al NSA grație lui Edward Snowden, mai aflăm culisele diplomației americane grație lui Julian Assange. Apropo, nu i se pare nimănui ciudat că tipul stă de cinci ani ascuns într-o ambasadă pentru că polițiile din mai multe țări caută să-l aresteze pentru că i s-a spart prezervativul?
Bătălia pentru știri s-a transformat în bătălia pentru controlul cititorului; iar controlul se face în numele adevărului și dreptății. Toți spun asta. Toți mint ca să te protejeze de minciunile celorlalți.
Să dau un exemplu: canalul rusesc RT este obligat de autoritățile americane să se înscrie pe lista „agenților străini”, pe baza unei legi anti-naziste din 1938. După ce se înscrie, Congresul SUA retrage acreditările jurnaliștilor RT pe motiv că postul TV a recunoscut că e agent străin.
În replică, Duma de Stat de la Moscova retrage acreditările jurnaliștilor americani. Presa occidentală deplânge „cenzura” impusă de Rusia, fără să amintească, însă, că SUA a declanșat acest conflict.
La fel s-a întâmplat și în cazul expulzării personalului diplomatic: întâi Washingtonul declară «persona non grata» zeci de diplomați ruși iar când Moscova răspunde cu aceeași monedă, presa occidentală deplânge izgonirea diplomaților americani.
Dacă te uiți doar pe RT sau numai pe CNN o să ai, cu siguranță, o imagine deformată a realității.
La urma urmei, ca să afli ca ai în față un pahar pe jumătate umplut, trebuie sa privești și jumatatea plină și pe cea goală. Dacă te uiți doar la una dintre jumătăti, vei trage o concluzie greșită.
