Alesii judetului au aprobat, in sedinta de ieri, prima rectificare bugetara din acest semestru. "Nu este vreo veste buna ca am fi primit niste bani, e vorba doar de taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire incasata de la S.C. Blue Aero S.R.L. pentru modernizarea Aeroportului International «George Enescu» Bacau", i-a avertizat Dragos Benea, presedintele CJ, pe consilieri. La aceasta se adauga cotele defalcate din impozitul pe venit. In total, s-au adaugat bugetului 1.500.000 lei, suma care trebuia evidentiata si la capitolul venituri, si la cheltuieli. Banii vor merge la "Transporturi", mai exact la Serviciul Public Judetean de Drumuri (SPJD), ceea ce nu inseamna ca au fost rezolvate toate problemele cu infrastructura rutiera, sustine presedintele CJ. De altfel, suma solicitata de Valentin Palea, directorul SPJD Bacau, pentru lucrarile de intretinere a drumurilor care ar trebui efectuate in lunile urmatoare este de 4.000.000 de lei. E o situatie "atipica" in istoria CJ Bacau, in care cheltuielile ar putea fi mai mari decat veniturile si asta pentru ca nu a primit nimic de la Guvern. De cerut s-a cerut – "pentru proiecte europene, pentru spital, pentru Catedrala, pentru drumuri, pentru toate investitiile importante ale CJ" -, dar "am primit zero lei, retineti, zero lei", a declarat Dragos Benea, apasand pe ultimele cuvinte. Raspunsul Guvernului? "Scriptic, e unul care corespunde legii, faptic, e apartenta mea la PSD", sustine Benea. E posibil ca, la sfarsitul anului, institutia sa se inregistreze cu datorii mari catre terti. "Vom incerca sa impartim doua paie la sapte magari in asa fel incat sa nu compromitem niciun proiect important dintre cele derulate de Consiliul Judetean", a adaugat Dragos Benea, suparat. Oricum, investitiile aflate in lucru nu vor fi oprite, afirma presedintele CJ Bacau. Daca se vor acumula restante mari la constructori, acestea vor fi achitate in primele luni din 2012. (S. Patrascanu)















