marți, 16 decembrie 2025

Rural Youth Connect: află cum poți duce titlul de Satul European de Tineret la tine în comună

Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) organizează în lunile aprilie și mai 2023, două evenimente de conectare a tinerilor, reprezentanților grupurilor informale, organizațiilor neguvernamentale și autorităților publice din mediul rural la programul European Youth Village, în contextul lansării apelului la candidaturi pentru titlul de Sat European de Tineret 2024.

Primul seminar RURAL YOUTH CONNECT va avea loc în perioada 18 – 24 aprilie 2023 în Slănic Moldova, Județul Bacău iar înscrierile se fac până pe 13 aprilie.

În cadrul seminarului, participanții vor dezvolta competentele necesare:
(1) pentru a pregăti candidatura comunei lor pentru titlul de SAT EUROPEAN DE TINERET 2024
(2) pentru a dezvolta comunități autonome de tineri în mediul rural;
(3) pentru a identifica nevoile, problemele și provocările tinerilor din comunitățile lor și pentru a constui un plan de intervenție în comunitate;
(4) pentru a crește gradul de participare al tinerilor din mediul rural în procesul de luare a deciziilor;
(5) pentru a organiza și mobiliza tinerii din mediul rural;
(6) pentru a da vizibilitate tinerilor din mediul rural;
(7) pentru a-și transforma comuna într-un sat incluziv și prietenos cu toți tinerii.



Cine poate să aplice la Seminarele Rural Youth Connect?

La evenimente sunt așteptați să participe tinerii din mediul rural cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani, elevi sau studenți din mediul rural, voluntari ai organizațiilor nonguvernamentale active în mediul rural sau tineri din grupuri informale de tineri din mediul rural (fie grupuri deja înființate sau grupuri care urmează a fi înființate), tineri angajați sau tineri NEET, din toate regiunile țării, care își doresc să producă o schimbare pozitivă în comunitățile lor și vor să afle mai multe despre programul European Youth Village.

De asemenea, la evenimente pot participa și lucrători de tineret care lucrează cu tinerii din mediul rural și reprezentanți ai autorităților publice din mediul rural. Toți tinerii din mediul rural care participă la seminar pot deveni parte a Rețelei RITM – Rețeaua Tinerilor din Mediul Rural și se pot conecta la comunitatea European Youth Village.

Despre titlul de Sat European de Tineret

Titlul de „Sat European de Tineret” este oferit de Guvernanță (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) în cadrul programului European Youth Village – Satul European de Tineret, satelor sau comunelor din România care susțin tinerii în acțiunile pe care aceștia doresc să le organizeze în comunitate. Pe parcursul anului 2024 în comunele care vor purta acest titlu, toate inițiativele, evenimentele sau acțiunile ce vor fi organizate la nivel local vor urmări să crească participarea tinerilor și a autorităților în vederea rezolvării unor probleme sau nevoi ale tinerilor din comunitate.

În anul în care poartă titlul de Sat European de Tineret, tinerii sunt sprijiniți de comunitatea programului European Youth Village prin activități de mentorat, traininguri și ateliere pentru membrii grupului de inițiativă a tinerilor, atât în ceea ce privește mobilizarea și activarea altor tineri din comunitate, cât și în accesarea finanțărilor pentru activitățile planificate în sat.

Programul European Youth Village

Programul European Youth Village (EYV) este un program de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, apolitic, dezvoltat pe opt domenii strategice: educație, ocupație, cultură, participarea tinerilor/politici de tineret, drepturile tinerilor, viață sănătoasă, mediul înconjurător și spații pentru tineri, urmărind să contribuie la dezvoltarea ecosistemului de tineret din mediul rural prin activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități.

Principalele componente și activități ale programului în perioada 2019-2023 cuprind:
• Acordarea titlului anual de Sat European de Tineret și mentorat constant pentru satele finaliste înainte și după preluarea titlului;
• Organizarea a trei ediții a Summitului Tinerilor din Mediul Rural (vezi ediția din 2022 aici):
• Organizarea a trei ediții a Galei Tinerilor din Mediul Rural (vezi ediția din 2022 aici);
• Dezvoltarea/Îmbunătățirea politicilor de tineret de la nivel național – Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural;
• Dezvoltarea Rețelei Informale a Tinerilor din Mediul Rural – RITM (la care veți putea adera);
• Platforma (n)Go Rural – în curs de înființare (la care vor putea adera organizațiile și grupurile informale de tineri)
• Primul Summit European al Tinerilor din Mediul Rural (care va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie 2023, în comuna Panaci – apelul la înscrieri va fi lansat în curând)
EYV facilitează totodată consolidarea politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național și internațional.

În 2019, programul a fost dezvoltat pentru prima dată în patru comune din județele Bacău, Cluj, Prahova și Maramureș, iar în 2023 titlul a fost acordat comunei Dumbrava (Prahova), comunei Ciucsângeorgiu (Harghita), comunei Scoarța (Gorj), comunei Panaci (Suceava) și comunei Hălăucești (Iași).

Programul este coordonat la nivel național de către Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al programului Erasmus Plus al Uniunii Europene.

Informații suplimentare se pot obține pe email satuleuropeandetineret@gmail.com sau pe pagina de Facebook și Instagram @europeanyouthvillage.



spot_img