România, campioana scumpirilor la energie în UE: prețurile cresc aici, în timp ce Europa plătește mai puțin

În timp ce în majoritatea statelor din Uniunea Europeană prețurile la energie electrică pentru companii au continuat să scadă în a doua jumătate a anului 2025, România se află printre puținele țări unde energia s-a scumpit semnificativ, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat.

La nivelul UE, prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici a ajuns la 18,37 euro pentru 100 kWh, în scădere cu 3,5% față de primul semestru al anului 2025, când era de 19,03 euro. Tendința descendentă se menține încă din prima jumătate a anului 2023, după vârful generat de criza energetică europeană.

În contrast, România a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri de prețuri din Uniune. Datele Eurostat arată că tarifele pentru consumatorii non-casnici au crescut cu 15,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare majorare din UE. Alte creșteri au fost consemnate doar în Suedia (+9,4%), Bulgaria (+6,8%), Belgia (+2,8%) și Slovacia (+1,4%).



La polul opus, cele mai importante scăderi de preț au fost raportate în Slovenia (-16,6%), Luxemburg (-15,8%) și Franța (-14,1%).

Potrivit statisticilor europene, cele mai mari prețuri la energie pentru companii au fost înregistrate în Irlanda, unde 100 kWh au costat 25,52 euro, urmată de Cipru și Germania. Cele mai mici tarife au fost raportate în Finlanda și Suedia.

Scăderea generală a prețurilor în UE este pusă pe seama stabilizării piețelor energetice și a reducerii costurilor angro după șocurile provocate de războiul din Ucraina și de criza gazelor naturale. România se remarcă însă printr-o evoluție contrară tendinței europene, într-un context în care mediul de afaceri reclamă costuri tot mai ridicate cu energia și o competitivitate redusă față de alte state membre.



spot_img
spot_img