Criticul şi istoricul literar Constantin Călin şi-a asumat, în revista ATENEU, o rubrică care valorifică o parte din bogata sa corespondenţă, din vremurile când scrisoarea era unul dintre principalul „cărăuş” al dialogului dintre redactor şi colaboratorii lui. Rubrica chiar aşa se numeşte: Scrisori către un redactor.

Acum, după zeci de ani, „scrisorile” aduc nu numai informaţii despre scriitori, critici, reviste, editori, oameni şi opere, dar şi interesante, inedite, uneori spumoase itinerarii ale subiectelor, ideilor, articolelor, de la autor la redactorul rubricii, redactorul şef, editor. Mai trebuie remarcat că autorul rubricii publică doar scrisorile primite, nu şi cele expediate, din acest travaliu: dialogul. Desigur, Constantin Călin, în Ateneu, deschide rubrica din fiecare număr al revistei, cu o succintă prezentare a celui trecut la Expeditor. Utile şi educative pentru cititor sunt şi notele din subsol, în care sunt lămurite aspecte, fapte, informaţii necunoscute de cititor, cât şi mici portrete ale persoanelor, personajelor amintite în scrisori, specifice şi obligatorii pentru un redactor, pentru un critic. Ce intenţionează autorul? Să restabilească adevărul şi să releve caractere. Şi aş mai adăuga că epistolele ne introduc în alte vremuri, dominate şi atunci de invidie, lupte, de năravuri, cutume, curente, grupări, replici ;i contra -replici, critica literară, viaţa din redacţiile ziarelor şi revistelor de cultură.

Constantin Călin a trăit acele timpuri, a lucrat şi a scris la o revistă literară, care dorea să se afirme, să-şi croiască un drum. El însuşi un polemist înăscut, când, se afirmă acum, polemica lipsea cu desăvârşire din presă, prin aceste scrisori demonstrează cât de falsă este aserţiunea asumată de unii critici din generaţia post-revoluţionară, bănuiţi de subiectivism păgubos, care mistifică devărul.
Polemică: Discuţie în contradictoriu (mai ales în scris şi de obicei vehementă); luptă de idei cu privire la o problemă literară, artistică, politică sau ştiinţifică.

„Când nu urmăreşte câştigarea unei biruinţi polemice, ci stabilirea unor adevăruri, chiar aspră, critica e mai folositoare decât o apologie”, spunea Sadoveanu.

După cum se vede, polemica este o luptă de idei, dusă cu inteligenţă şi stil. Polemica nu este totuna cu pamfletul, care se „naşte” atunci când nu ai argumente şi treci la atac la persoană.

Personajele „scrisorilor” publicate de C. Călin sunt din stirpea celor inteligenţi, care ştiu să poarte o polemică, una de nivel academic, aşa cum şi trebuie să se manifeste. Citiţi în acest număr al Ateneului frumoasele şi consistentele scrisori trimise, ca răspuns, sau ca întâmpinare, ale eminentului profesor universitar de literatură clasică, greacă, latină, traducător şi editor, Traian S. Diaconescu, către redactorul Constantin Călin. În discuţie sunt o serie de materiale care urmau să facă parte dintr-o serie de şase, care abordau o temă singulară şi necesară: „Antichitatea şi literatura română”, cât şi, mai ales, polemica dură, frumoasă, câncenă, academică, dintre Traian S. Diaconescu şi Adrian Marino, cerberul criticii literare al vremii, „atins” de tânărul Diaconescu în articolul despre Macedonski. Pe lângă argumente imposibil de combătut, articolele trimise la Ateneu (dar şi scrisorile) sunt de o eleganţă şi un stil cuceritoare. Această polemică a fost găzduită atât de Atenu, cât şi de Cronica şi, aşa cum se discuta în mediile literare, poziţia Ateneului a fost una corectă, iar Traian S. Diaconeascu a câştigat prin…renunţarea şi retragerea din „câmpul polemic” a preopinentului.

În care gazetă literară mai citeşti astăzi o asemenea dezbatere?

„Polemica a devenit (astăzi s.n.) sinonimă cu scuipatul, iar pamfletul a devenit un val analfabet de zoaie”, de huiduieli şi scremeri hidoase, afirma Sever Voinescu, într-un articol din EVZ, din 2014.

Departe nu sunt nici ziarele cotidiane şi culminează cu blogurile şi forumurile.

Din sumarul pe luna septembrie a Revistei Ateneu mai aveţi posibilitatea să citiţi rubricile consacrate: cărţi, cronici, reportaje, poezie, eseuri, interviuri.