29 martie 2024
ActualitateReţinut de poliţişti după ce a condus băut şi fără permis

Reţinut de poliţişti după ce a condus băut şi fără permis

La data de 13 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Negri, cu privire la faptul că o persoană a condus un autoturism cu care a produs un accident rutier, intrând în gardul vecinei sale, după care a părăsit locul accidentului.

Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în după-amiaza zilei de 13 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Bacău, a condus un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului şi fără a avea permis de conducere, ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care ar fi plecat de la faţa locului.

Autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost găsit de poliţişti în apropierea unei stâne din aceeaşi localitate.



Totodată, conducătorul auto a fost identificat de poliţişti la un bar din comună. În momentul observării organelor de poliţie, bărbatul a fugit, însă a fost prins de poliţişti şi condus la sediul poliţiei.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul obţinut a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge.

La data de 15 iunie a.c., bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri