29 martie 2024
ActualitateReportaj din viteza mașinii

Reportaj din viteza mașinii

– o scurtă radiografie a uneia din zonele sărace ale județului Bacău vă va lăsa mereu un gust amar – sărăcia se vede chiar de la șoseaua principală, iar amărăciunea oamenilor se citește în ridurile de pe față, în bătăturile de pe mâinile muncite și în hainele ponosite

Cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră au rude la țară. Unii au norocul să trăiască în zone binecuvântate de Dumnezeu, alții, îți duc zilele chinuite în locuri unde nici iarba nu crește. O ieșire în județ, pe ruta Izvorul Berheciului-Oncești-Filipeni și satele limitrofe, scoate la lumină partea mai puțin plăcută a vieții la țară. Ulițele goale, lipsite de prezența oamenilor și a animalelor, îți lasă impresia că satele prin care treci au fost abandonate. Arareori se vede mișcare, unde altundeva decât la cârciumi.

În pragul lor zăresc oameni pe chipul cărora citesc în viteza mașinii că sunt prietenii lui Bachus și semnează zilnic condica la birt, comandând câte o tărie stinsă cu un pahar de vin ieftin sau o bere despre care n-am auzit. Prima oprire, comuna Oncești. În centrul satului, foarte puțină mișcare, până am aflat că la căminul cultural se făceau pregătiri. Inițial, nu am zărit pe nimeni, pentru că până la apariția primarului locului, oamenii stăteau “la umbră”, cinstindu-se cu ce aveau la îndemână, ca să prindă puteri.



Apoi, ca prin minune, o mână de oameni zgomotoși au început să mișune care-ncotro la vederea aparatului de fotografiat. Femei și bărbați, o parte dintre ei beneficiari de ajutor social, vopseau și reparau căminul cultural, în așteptarea sărbătorii comunei. După un timp i-am lăsat în urmă și am pornit spre centrul localității. Un țăran, sprijinit într-un par, încerca să-și aprindă țigara strâmbă, scoasă din buzunar. O fetișcană grăbea pașii spre magazinul sărăcios din sat, iar din partea opusă venea un băiețandru care bătea de zor o minge de fotbal. Zgomotul sacadat răsuna pe ulițele pustii. În câteva minute, toți au dispărut, iar peste sat s-a lăsat din nou liniștea. La scurt timp, am urcat în mașină, spre Dealul Perjului, cu destinația Filipeni.

După câteva minute de mers, asfaltul s-a terminat brusc, iar praful de pe drum a invadat mașina, fiind absorbit prin sistemul de ventilație. În viteza mașinii am mai zărit pe alocuri câte un țăran care aduna fasolea dintr-un lan de porumb, o femeie care ducea niște buruieni la marginea satului și un câine fără stăpân, sleit de puteri, care abia își purta corpul prin soarele destul de puternic pentru această perioadă. Până la Filipeni, sărăcie lucie. Casele dărăpănate, gardurile stricate și pământurile nelucrate dominau în peisajul rural. Surprinzător este faptul că unii au ales să-și ridice case noi în astfel de locuri uitate de Dumnezeu.

După o oprire la Primăria Filipeni, găzduită de o clădire ponosită, cufundată în praf, am pornit spre oraș, pe drumul pietruit, ridicând stratul gros de colb. Un gust amar mi-a lăsat inclusiv locul fostei livezi de la Godovana, ai cărei meri erau vestiți în vremea adolescenței mele. Acum, pe locul fostei livezi se mai văd doar dealurile golașe, pe care se mai zăresc răzleț câțiva meri bătrâni. Ajungând la drumul județean și trecând prin satul Glodișoarele am avut același sentiment de sărăcie lucie.

Casele din lut spoite cu albastru, cu pereții scorojiți, curțile pustii și gardurile știrbite de vreme, găzduiesc aici o comunitate mixtă, formată din romi și români. Cum te apropii de oraș, se vede cu ochiul liber că nivelul de trai este altul, iar oamenii care îți ies în cale nu mai par atât de necăjiți. Trecem prin Secuieni, ieșim din Izvorul Berheciului, traversăm comuna Traian și încet, încet, intrăm în jungla orașului, destul de aglomerată la început de septembrie. Am lăsat în urmă oameni și locuri, o lume a satului românesc cu foarte multe lipsuri. (Ramona Ionescu)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri