19 aprilie 2024
ActualitateReintegrarea persoanelor private de libertate, în atenția autorităților

Reintegrarea persoanelor private de libertate, în atenția autorităților

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Penitenciarul Bacău au fost gazdele dezbaterii anuale organizate în conformitate cu Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015 – 2019.

În cadrul Strategiei Naționale de Reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015 – 2019 ( aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 389/2015), inițiată de Ministerul Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor și în care Ministerul Afacerilor Interne are atribuții pe diverse obiective, este prevăzută activitatea Organizarea unor schimburi de experiență și diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, aferentă Obiectivului strategic I. Dezvoltarea capacității instituționale și interinstituționale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.

Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a organizat o activitate tip dezbatere, cu tema: ”Promovarea modelelor de bună practică, a indicatorilor de progres înregistrați în implementarea Strategiei Naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, dar și facilitarea colaborării pentru derularea în comun a activităților de reintegrare socială a persoanelor private de libertate în penitenciar, dar și după liberare.”



Alături de conducerea IPJ Bacău, la dezbatere au participat polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, conducerea Penitenciarului Bacău și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, precum și reprezentanți ai Serviciul de Probațiune, Direcția de Asistență Socială, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional, Avocatul Poporului, precum și reprezentanți ai societății civile implicați în reintegrarea persoanelor private de libertate.

Obiectivul acestui demers este acela de a întări parteneriatele interinstituționale, de a facilita relaționarea interinstituțională, de a identifica bune practici și de a analiza situații particulare întâlnite în practică.

Discuțiile și cazurile prezentate au subliniat necesitatea realizării unor analize individualizate, pentru fiecare caz în parte, din punctul de vedere al educației, vârstei, pregătirii profesionale, antecedentelor penale, familiei de proveniență, cetățeniei, etniei, confesiunii religioase, vulnerabilității fizice, psihice și a stării de sănătate, astfel încât intervenția să fie personalizată.
De asemenea, participanții au împărtășit din experiența profesională în acest domeniu de activitate și au identificat cauzele care pot conduce la eșecul unei reintegrări corespunzătoare și chiar la recidivă în săvârșirea de infracțiuni.​

Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015 – 2019 își încheie perioada de implementare, dar concluziile discuțiilor vor constitui bazele strategiei pentru următorii ani, în scopul găsirii celor mai bune soluții pentru persoanele care au executat pedepse cu închisoarea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri