29 martie 2024
Cultură,,Recviem în abația Port-Royal”, replică poematică la ,,Guernica”

,,Recviem în abația Port-Royal”, replică poematică la ,,Guernica”

O imagine terifiantă și abstractă a Strigătului în fața Tragediei. Personajele au devenit abstracțiuni. Până și culorile, reduse la alb, gri, negru, își pierd din viață. Percepția de ansamblu: un dramatic spectacol al derivei ființări în care decorul este haosul. Soarele – hăituit, apus – este substituit prin pâlpâirea anemică a unui bec. O sabie frântă este simbolul neputinței Binelui… ,,Guernica” lui Picasso, desigur.

,,Recviem în abația Port-Royal” (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2017), al șaptelea volum al poetului Ion Dinvale, poate fi asemuit (și) cu o replică filosofico-poematică la ,,Guernica”, fiind, în esență, un grav/elevat discurs existențialist în care vedetele sunt alienarea, angoasa, grija, contingența și fragilitatea ființei umane, finitudinea și urgența morții, absurdul, neantul. Poetul devine nu doar un judecător al Lumii, ci și unul al Sinelui, în vreme ce posibilele ecouri dostoievskiene (,,Însemnări din subterană”), din William Faulkner (,,Recviem pentru o călugăriță”), Samuel Beckett (,,Așteptându-l pe Godot”) sau J. J. Rousseau (zvârcolirile celebrului strigăt ,,Înapoi la natură!”…), zămislite de subconștient, înnobilează grozav discursul. ,,Subterana” lui Ion Dinvale este crudul real în care supraviețuim, cel în care ,,…eu, omul-itinerar, omul-așteptare,/Mă simt culpabil/Pentru ordinea vinovată în care s-au așezat/Lucrurile,/Clipele și/, mai ales, cuvintele,/Să ajung să nu mai deslușesc stridențele/Și nici culoarea rostirii”(,,La hotarele dinspre Miază-Noapte…”). (Auto)supliciu al Sinelui…

Ca și posibilul autoportret pe care-l schițează: ,,Am fost, sunt, și voi fi,/Principalul martor al acuzării/–Judecător, procuror, temnicer – sunt cel care a tras după sine zăvoarele grele,/A încuiat ușa pe dinăuntru și a zvârlit cheia ce i-ar fi înlesnit,/Evadarea…” (,,Sunt sulița și rana…”). În această lume în care între actor și decor s-au ivit camusiene prăpăstii, până și sentimentele cele mai profunde stau sub zodia destrămării, apropiindu-se de absență: ,,Chipul tău:/Ușor subțiat/tot mai străin, tot mai abstract/– o prelungire a minții, atât și nimic mai mult –/ Sau, poate, caligrafia unui vis/Pe necuprinsul străveziu al zăpezii”.(,,Aidoma unei absențe”). Poate că nu întâmplător pagina de gardă a volumului găzduiește un gând pascalian: ,,…descopăr că toată nefericirea oamenilor vine dintr-un singur lucru: acela că nu știu să rămână singuri într-o odaie…” E ca și cum, singurătatea singurătății ar fi devenit singurul temei al fericirii. Suntem în mrejele alienării ca alienare.



Într-o inspirată prefață (,,Recviem, pentru Pascal, în abația Port-Royal”), Calistrat Costin surprinde și alte virtuți ale volumului care ,,se constituie într-o autobiografie spirituală invocând autori de primă linie (filosofi, moraliști, sociologi și publiciști, scriitori ș.a.) frecventați de autorul nostru într-un stil de autocritică sinceră în perspectiva judecății de apoi a slujitorilor cuvintelor sacre (…) Ion Dinvale, poet din rara stirpe a celor care au și mai au multe de spus în gâlceava cu lumea…”

,,Recviem în abația Port-Royal” este o zămislire poematică tulburătoare, aidoma unui sfâșietor cântec de lebădă care încearcă să mântuiască lumea cu metafora croită estetic de un moralist cu sufletul inundat de roua unor zori în care Lacrima și Suferința pot fi creatoare: ,,Adaugă acestei lumi neutre, insipide,/O epidermă de lumină și culoare/ Cu tot sufletul lunecând, mereu și mereu,/Într-o altă poveste (…) Întindeți pledul, rogojina/și îngenunchează! Nu se știe când suferința și tristețea/Vor da pe dinafară (…) Iar dacă plângi vreodată, mă rog, dacă plângi,/Atunci plângi, așezat, pe-ndelete… Ridică-ți privirea, doar atât cât s-o-ncarci de lumină”.(,,Decalog”).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri