16 aprilie 2024
ActualitateRechizitoriul DNA: De ce a fost trimis în judecată fostul deputat Mihai...

Rechizitoriul DNA: De ce a fost trimis în judecată fostul deputat Mihai Banu

Mihai Banu ar fi primit de la doi subcontractori, cărora le facilitase obţinerea unor lucrări câştigate de o firmă din Bucureşti, până la 11% din sumele încasate pentru execuţia lucrărilor, potrivit rechizitoriului prin care fostul deputat a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de trafic de influenţă.

“Rezultă, aşadar, că Banu Mihai a primit suma totală de 1.264.000 lei, ceea ce reprezintă 7,5% din suma de 16.857.707,09 lei încasată de Societatea de (….) Bucureşti SA de la Administraţia Bazinală de Apă Siret şi 10,9% din suma totală de 11.578.557,86 lei încasată de subcontractori”, se precizează în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, Mihai Banu fusese desemnat încă de la început ca “om de legătură”, el urmând să se ocupe efectiv de urmărirea executării lucrărilor şi a decontărilor, precum şi de indicarea subcontractorilor.



Mihai Banu, la data faptelor deputat, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în decembrie 2017 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Dorinel Ursărescu şi Ion Rotaru, administratori ai unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, Mihai Banu, în calitate de deputat, ar fi pretins şi primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăţi comerciale, de la cei doi, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Dorinel Ursărescu şi 440.000 lei de la Ion Rotaru).

“Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Mihai Banu să-şi exercite influenţa asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, firmelor administrate de Dorinel Ursărescu şi Ion Rotaru. De asemenea, Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către inculpatul Banu Mihai”, se precizează în comunicatul DNA transmis AGERPRES.

Sursa citată arată că, pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea lui Mihai Banu, între cele două societăţi subcontractoare şi firma care i-ar fi remis contravaloarea biletelor la ordin ar fi fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menţionează că Mihai Banu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru aceeaşi infracţiune, fiind condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3 ani închisoare.

Dorinel Ursărescu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni asimilate faptelor de corupţie din 19 decembrie 2015, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare. AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri