vineri, 5 decembrie 2025

Despre oameni, pe bune. Ștefan Compot din Gârleni: „Raiul e la mine acasă!”

Când ești gospodar, muncitor, ai de toate. Cam așa a fost dintotdeauna la noi, la români. Și sunt foarte mulți de ai noștri, care, atunci când le treci pragul, te omenesc și cât vezi cu ochii, vezi lucruri bine făcute. Așa este și cazul lui Ștefan Compot din Gârleni pe care l-am vizitat acum câteva zile.

Se spune că porcul se taie de Crăciun. Dar porcul se mai taie și când e rost de mare bucurie. Asta s-a întâmplat săptămâna trecută, când gospodăria lui Ștefan Compot era în prag de petrecere. Motivul? Feciorul cel mare împlineșe 18 ani și trebuie aniversat așa cum se cuvine. Și pentru că bucuriile se țin lanș, și fiica mijlocie i-a adus bucurie lui Ștefan Compot: a avut numai note bune la școală și a intrat la liceu – la „Pedagogic”.

„Facem porcul la proțap. Vin prietenii lui Dani (fiul lui Ștefan Compot – n.r.) și prietenii mei. Sărbătorim aici, afară. De ce să merg în altă parte, când am totul aici, în cele mai bune condiții”, spune Ștefan Compt care arată cu mâna spre curtea sa de un verde crud și frumos, cu iarbă tăiată la milimetru, cu arbori toaletați, plin de flori colorate, cu terasă, balansoar, etc. Ștefan a avut doi porci, iar unul, devreo 120 de kilograme a fost sacrificat pentru marea petrecere de majorat. Și a mai rămas unul, care va avea aceeași soartă de Crăciun. Până atunci, numai bine face peste 200 de kilograme. Iar gospodăria lui Ștefan mai numără și alte necuvântătoare, fiind un mare iubitor de animale. „Mai am două capre acasă, cinci iezi mari, avem patru capre și un țap mare la stână… Le-am dat că mai avem și de muncă. Dacă vrei să te ocupi de toate ar trebui să te lași de muncă și nu e prea în regulă”, mai spune gospodarul. Ștefan Compot lucrează pe cont propriu în amenajări de curți și grădini.

Revenind la capre și iezi, Ștefan a avut mai mulți dar i-a sacrificat pentru consum în gospodărie, și spune că iedul la ceaun este delicios. Pe lângă capre, iezi și porc, în gospodăria lui Ștefan au loc și iepuri mari de carne, găini, curci, șăinușe americane… Glumind, Ștefan Compot a introdus la capitolul animale de casă și dihorii de prin „vecini” care mai vin la furat de găini. Iar pe lângă animale, și grădina este bine burdușită. Cu ceapă, cartofi, dovlegei și multe altele. E limpede. E foarte mult de muncă și toți cei din casă participă.

„Când Bianca e schimbul II (Bianca e soția care lucrează la un hypermarket din Bacău – n.r.), dimineața muncește în gospodărie, iar după amiaza muncesc eu”, spune Ștefan Compot care precizează că și copiii își aduc aportul în treburile casei. Mai mult, împreună cu fiul, Ștefan a pus la punct un sistem foarte ingenios de irigare.

„Aici totul îmi place. Mă simt că sunt în Rai. Aici e Raiul pe pământ, la mine acasă”, ne spune Ștefan Compot. „Aici eu am făcut tot, tot ce vedeți. Și casa e făcută de mine”. De altfel, gospodarul din Gârleni, în trecut a construit împreună cu o echipă, câteva case de invidiat. A făcut case în Gârleni, în Lespezi, Buhuși și Bacău, în total, peste 15. „Îmi place munca. Nu mai fac case acum pentru că am probleme cu spatele. Acum mă ocup de gazon, tund copaci… E mai ușor. Pentru mine era ca o joacă să fac case”, a mai povestit Ștefan Compot care, speră, ca și peste 10 ani să fie tot la fel, cu o gospodărie prosperă, și dacă se poate, copiii crescând, să ajungă și bunic, nepoții să crească, să vadă ce a făcut bunicul.

Doar că viața nu este făcută doar din muncă, iar Ștefan Compot are și hobby-uri. Unul dintre acestea este… orga. „Când am timp sau o întâlnire cu prietenii mai cânt la orgă. Cânt muzică populară. Ne mai întâlnim câte odată, în weekend. Ori la mine, ori la ei. Bag orga în mașină și dacă e cazul o scot și cânt. Ce-i drept mai rar, dar…mai cânt”, spune Ștefan Compot care mai face o dezvăluire:

Fotbalul îmi place. Am și jucat, dar și acum fac parte dintr-un grup, echipa ceangăilor din Moldova. Am fost la un turneu în Serbia, anul trecut trebuia să mergem în Slovacia, dar eu n-am putut să merg pentru că m-am accidentat la un picior și am ratat turneul. În Serbia am jucat cu echipe de maghiari din Ucraina, Serbia, și încă o echipă din România, de la Miercurea Ciuc, evenimentul fiind organizat de Parlamentul Maghiar. Din păcate ne-au bătut toți. Eu joc atacant și chiar am dat câteva goluri. Iar echipa mea de suflet este Steaua. FCSB. Pentru mine FCSB e Steaua”.

A ținut foarte mult și cu FCM Bacău, dar acum nu mai este, iar Ștefan și-a amintit și de stadionul din Bacău: „Din păcate nu mai este. Acolo am dat bac-ul la sport. Am luat 10. N-am cum să uit. Eu am făcut liceul la Hemeiuș. Cum să uit vremurile alea. Pe vremuri era Sport Club Bacău. Și au venit pentru preselecție la Gârleni. Eram în clasa a VI-a. Și din toți, pe mine m-au ales. A fost o perioadă bună, dar din păcate, din cauza banilor, părinții mei n-au putut să mă susțină. Și din păcate, cu atât am rămas”, a mai povestit Ștefan Compot, care a rămas cu dragostea pentru fotbal.

Dar dincolo de toate acestea, Ștefan Compot se remarcă prin formele frumoase pe care le dă copacilor după toaletare. Chiar în grădina sa am văzut câțiva copaci tunși în spirală, un bonsai frumos și tufe impresionante de flori. Așa că, Ștefan Compot, un om simplu, gospodar, cu drag de muncă, ne arată, așa cum și spune, că dacă vrei, poți să faci minuni. Cum a făcut la el acasă și se mândrește spunând: „Raiul e la mine acasă!”



spot_img