19 mai 2024
ActualitateProfesor bacauan participant la un seminar international in Cipru

Profesor bacauan participant la un seminar international in Cipru

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau a fost reprezentata la un seminar international organizat in Cipru de profesor formator Mihaela-Liliana Ciuchi, cadru didactic la Colegiul Economic „Ion Ghica”. Evenimentul a reunit 11 experti.

La Limassol – Cipru s-a desfasurat seminarul "Improving Life Skills Through Adult Education", organizat sub forma unui curs de formare, in cadrul programului european Grundtvig, destinat educatiei adultilor. "La acesta au participat 11 experti, din tari precum Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Olanda, Portugalia si România. Seminarul a avut loc in perioada 16-22 aprilie 2012, iar tara noastra si, implicit Bacaul si institutia noastra au fost reprezentate de profesorul formator Mihaela Liliana Ciuchi. Pe parcursul perioadei de instruire, intre participanti, s-a realizat un permanent si real schimb de experienta cu privire la teoria si practica abilitatilor de viata, la metodele inovative si interactive de dezvoltare a abilitatilor intra si interpersonale si la crearea unui mediu optim de invatare pentru adulti", a explicat prof. Gabriel Stan, director Casa Corpului Didactic Bacau. Cursul a combinat aspectele teoretice legate de abilitatile de viata, in general, si specifice adultilor, in special, cu foarte multe activitati practice, dezbateri, reflectii verbale sau scrise, jocuri de rol, exercitii de energizare, icebreaking, cum ar fi invatarea sociala si emotionala, fomarea si consolidarea grupurilor, cooperare, incredere in sine, autocontrol, perspective inter, multi si transculturale asupra invatarii adultilor. O activitate utila si atractiva a fost totodata si prezentarea de catre fiecare participant a posterului pe care l-a pregatit, a activitatilor, dar si a portofoliului institutiei pe care o reprezinta, in cazul acesta Casa Corpului Didactic "Grigore Tabacaru" Bacau, in domeniul educatiei adultilor si formarii, respectiv a dezvoltarii abilitatilor de viata ale acestora. "Preocuparea institutiei noastre pentru a oferi servicii de calitate, care sa permita dezvoltarea profesionala, dar si personala a cadrelor didactice, impune un efort mare pentru a identifica oportunitatile cele mai atractive pentru perfectionarea resurselor umane de care dispune. Din aceasta perspectiva, profesorii formatori, dar si personalul didactic auxiliar al Casei Corpului Didactic Bacau sunt implicati in diferite proiecte si programe de formare, participând totodata si la cursuri in strainatate", a mai precizat prof. Gabriel Stan. In perioada urmatoare, cei 11 experti-cursanti ai seminarului, in colaborare cu organizatorii ciprioti, si-au propus sa colaboreze, cu scopul initierii mai multor actiuni, respectiv o vizita de studiu si activitati comune de formare a adultilor, sau profesorilor.
Roxana Neagu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri