Scandalul alimentelor toxice continua. Luni, Danone România a anuntat ca a retras de pe piata, preventiv, 75 de tone de produse, dupa ce rezultatele analizelor au confirmat prezenta aflatoxinei M1 pentru o livrare de la unul dintre furnizorii sai de lapte. Controale au inceput si la automatele pentru distribuirea laptelui. 32 au fost inchise preventiv. In România exista 335 de astfel de aparate. In judetul Bacau functioneaza 21 de automate de lapte si de la fiecare au fost prelevate probe. Nu s-au gasit probleme. Nu doar in cazul laptelui au aparut noi alerte. Producatorul conservelor de carne din vita „Ardealul” a cerut ca acestea sa ramâna in depozitele comerciantilor. Producatorul ar fi initiat o investigatie la adresa furnizorilor de materie prima cu privire la etichetarea neconforma, in conserve fiind prezenta si carnea de cal, nu doar cea de vita. Saptamâna trecuta si micii din lantul de magazine Kaufland au fost retrasi, in asteptarea unor rezultate ale analizelor.















