Zeci de mii de elevi din scolie bacauane risca sa inghete de frig in aceasta iarna. Si asta pentru ca Primaria Municipiului Bacau a decis “reducerea cheltuielilor la utilitati”. Directorii sunt de-a dreptul ingroziti de ceea ce va urma in lunile de iarna.
Unitatile de invatamânt din municipiul Bacau trebuie sa faca economie la sânge. Utilitatile sunt vizate in mod deosebit. Astfel, facturile la energie electrica, termica, apa si telefon trebuie atent supravegheate. Situatia este mai mult decât dificila pentru directori, care trebuie sa impace si capra, si varza: copiii nu trebuie sa stea in frig, iar consumul, in special la agentul termic, trebuie sa se incadreze in limitele impuse de catre Primaria Municipiului Bacau.
Cheltuielile depasesc plafonul impus
“Pe luna noiembrie nu stiu cum o sa ma incadrez cu suma. Factura care deja s-a emis in valoarea data de catre Primarie este mult prea mica fata de consum. Este foarte dificil. Diferenta este semnificativa. Cred ca estimarea de la Primarie nu este foarte realista, dar poate ca o vor mai modifica”, a declarat Viorel Coseraru, director al Colegiului Letea. Efectele acestei masuri pot fi insa tragice. Ele se vor vedea cu siguranta când anotimpul rece isi va intra in drepturi. Numai la Liceul Letea sunt inregistrati 900 de elevi si prescolari: 400 la cursurile de zi, 400 la seral si 100 de prescolari.
Primaria spune ca masura era una normala
Autoritatile locale recunosc aceasta masura. “Primaria a trimis o circulara unitatilor de invatamânt din Bacau pentru a reduce cheltuielile la utilitati. Este normal. Banul public trebuie cheltuit cu chibzuinta. Dar nu cred ca directorii aveau nevoie de o astfel de circulara, pentru ca sunt responsabili”, a declarat Dragos Luchian, viceprimarul municipiului Bacau. Cei mai multi directori isi fac insa probleme serioase vis-à-vis de aceasta decizie. “Ceea ce am inteles eu a fost faptul ca Guvernul a alocat o suma mult mai mica pentru cheltuielile materiale ale scolilor. Consiliul Local ne-a transmis necesitatea reducerii cheltuielilor. O sa incercam sa gasim alte surse de finantare pentru ca scaderea este foarte mare, de 40-45%. Daca in 2009 am avut 5,4 miliarde de lei vechi, in 2010 avem numai 3 miliarde lei vechi”, a declarat Remus Cazacu, director al Colegiului Tehnic de Comunicatii “N.V. Karpen”. Colegiul are nu mai putin de 1.600 de elevi si 120 de prescolari. Economia trebuie sa fie drastica: dupa terminarea cursurilor si in week-end, temperatura va fi reglata in asa fel incât sa nu inghete instalatiile. Becurile vor fi inlocuite, iar consumul de apa va fi atent supravegheat.
„Noi nu putem face economie. Suntem racordati la CET”
In alte unitati de invatamânt, situatia este si mai dificila. La Colegiul National Economic “I. Ghica” sunt 2.000 de elevi. Aceasta este de altfel si cea mai mare unitate de invatamânt din judetul Bacau. “Marea noastra problema este ca suntem racordati la CET. Am avut o centrala care s-a defectat. Costurile de reparatii erau foarte mari, asa ca Primaria ne-a racordat la CET. In aceste conditii noi nu putem reduce consumul de agent termic. Insa problema cea mai grava este alta. Ce se va intâmpla daca vom acumula datorii catre CET?”, ne-a declarat Dana Enache, director al Colegiului “I. Ghica”. Masura luata de Primaria Municipiului Bacau este cel putin ciudata in conditiile in care, in urma cu numai câteva saptamâni, a anuntat ca va acorda ajutoare de caldura mai mult decât substantiale bacauanilor racordati la CET sau celor care vor sa se rebranseze.
Alexandra Zaharia















