duminică, 1 martie 2026

Prima femeie conducător auto de autospeciale din ISUJ Bacău, avansată în grad de Ziua Protecției Civile

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău aduce în prim-plan, la începutul lunii dedicate femeilor, povestea de succes a plutonierului adjutant-șef Irina, prima femeie conducător auto de autospeciale din cadrul instituției.

Potrivit reprezentanților ISUJ Bacău, parcursul profesional al Irinei este considerat un exemplu de perseverență și vocație într-un domeniu în care, până nu demult, activau exclusiv bărbați.

Irina a absolvit în anul 2004 Facultatea de Drept din cadrul Universității „Gheorghe Barițiu” din Brașov. Deși formarea sa academică indica inițial o altă direcție profesională, aceasta și-a descoperit pasiunea pentru șoferie, alegând să își construiască o carieră în cadrul structurilor pentru situații de urgență.



În anul 2007, ea a promovat examenul pentru funcția de conducător auto de autospeciale și a început activitatea în cadrul inspectoratului, devenind prima femeie care ocupă această funcție în instituția băcăuană. De-a lungul anilor, prin disciplină și profesionalism, a participat la numeroase misiuni operative.

Pentru meritele sale și rezultatele obținute în activitate, cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, Irina a fost avansată în grad înaintea expirării stagiului minim, fiind înaintată la gradul de plutonier adjutant-șef.

Reprezentanții inspectoratului subliniază că exemplul său demonstrează că performanța în domeniul intervențiilor de urgență este determinată de profesionalism și dedicare, nu de gen.

„Curajul se învață, devotamentul se construiește, iar poveștile de succes încep cu un prim pas”, au transmis reprezentanții ISUJ Bacău, felicitând-o pe Irina pentru activitatea și rezultatele sale.



spot_img