duminică, 7 decembrie 2025

PREMIUM HOUSE ȘI ARHITECTA MARA CIOBOTARU LANSEAZĂ UN NOU MODEL DE CASĂ MODULARĂ PREMIUM GATA DE LOCUIT ÎN DOAR 30 DE ZILE

Fabrica de case modulare Premium House din Bacău organizează sâmbătă, 11 octombrie, între orele 11:00 – 17:00, evenimentul Open Day, o ocazie unică pentru publicul larg de a vedea cum iau naștere locuințele modulare românești care se construiesc în doar 30 de zile.

Cu acest prilej, Premium House va lansa oficial un nou model de casă modulară premium, realizat în colaborare cu arhitecta Mara Ciubotaru, cunoscută din emisiunea „Visuri la Cheie”. Vizitatorii vor putea vedea în premieră casa creată împreună cu Mara Ciubotaru, dar și alte modele de case complet finisate, gata de livrare, direct în fabrica din Mărgineni, județul Bacău.

„Mi-am dorit să demonstrez că o casă modulară poate fi eficientă, dar și plină de emoție. Am lucrat cu echipa Premium House la un proiect care pune omul în centrul designului o casă luminoasă, echilibrată și gata de locuit în doar 30 de zile”, a declarat arh. Mara Ciubotaru.

Premium House este o companie 100% românească, specializată în producția de case modulare, construite integral în fabrică, finisate complet și livrate la cheie într-un timp record. Cu o experiență de peste un deceniu și peste 300 de case realizate în toată țara, compania este un reper în industria construcțiilor modulare din România.

„Construim de peste 10 ani case modulare în 30 de zile, dar parteneriatul cu Mara Ciubotaru aduce o nouă perspectivă un design elegant și personal, gândit până la cel mai mic detaliu. Toate lucrările de construcție se întâmplă în fabrică și casa modulară vine direct la tine complet finisată, fără șantier, fără stres, doar bucuria de a te muta. Este o colaborare care arată că inovația și estetica pot merge mână în mână”, a declarat Daniel Sofroni, reprezentant Premium House.

În cadrul Open Day Premium House, vizitatorii pot vedea case reale, complet finisate, inclusiv noul model semnat de Mara Ciubotaru; pot discuta direct cu echipa Premium House, pot afla detalii despre costuri, opțiuni de personalizare și soluții pentru locuințe rezidențiale sau proiecte turistice.

În plus, primii 18 vizitatori pot beneficia de 10% reducere la case modulare. Invitația la eveniment poate fi descărcată gratuit de la site-ul www.premiumhouse.ro sau prin confirmare la telefon 0743 030 388 sau 0744 302 004.

„Cred cu tărie că viitorul locuirii este modular și sustenabil. O casă realizată în 30 de zile, într-un mediu controlat și sigur, nu mai este un vis, ci o realitate construită cu responsabilitate chiar aici, în România”, a mai adăugat Mara Ciubotaru.

 

Despre Premium House

Fondată în Bacău, Premium House este o companie românească specializată în proiectarea și producția de case modulare moderne, complet finisate și gata de locuit în doar 30 de zile. Cu peste 300 de locuințe livrate în întreaga țară și o experiență de peste 10 ani, Premium House promovează un model de construcție sustenabil, eficient și adaptat nevoilor oamenilor de astăzi.

Contact presă:

Premium House România: 0743 030 388 | 0744 302 004

Fabrica Premium House, Str. Tineretului, Nr. 52, Mărgineni, județul Bacău

office@premiumhouse.ro

spot_img