Cam pe la jumatatea drumului Bacau – Onesti, pe partea stânga, un drum coboara brusc, lasând sa se iveasca un sat care, de la intrare parca sta sa anunte ca, acolo, pe o gura de rai, locuiesc oameni gospodari, de toata isprava.

E satul Coman, ca parte a comunei Sanduleni. In el vietuiesc dintotdeauna, chiar de dinainte de a lua aceasta denumire, prin anii ’60, sute de familii. Acum s-a ajuns la 318 gospodarii. Batrânii locului povestesc despre cum, cu multa vreme in urma, vatra veche a satului a disparut sub pamântul care a luat-o la vale, inghitind gospodariile a zeci de familii. Invatatii locului vorbeau despre locuitorii acestui sat ca s-ar trage din poporul cumanilor, o posibila legatura cu denumirea actuala a asezarii. Din punct de vedere religios, tot satul este romano-catolic.

Inca de la intrarea in localitate, esti placut surprins de obiceiul localnicilor de a aseza la porti sacii cu gunoiul menajer. Aflu ca, de ceva timp, cam in toata comuna, se obisnuieste ca, o data pe saptamâna, o masina special cumparata de Primarie colecteaza resturile de la cetateni. Tot aici, pâna nu demult, se obisnuia ca fiecare gospodar care pleca de acasa sa lase un bat asezat in fata usii.
Cei mai multi dintre localnici, peste 200 de familii, sunt plecati la lucru, in Italia, Ungaria sau Germania. In agricultura sau constructii.

La unguri era mai usor pentru ei, mai ales ca sunt vorbitori de limba maghiara, sau ceangaiasca, ce se potriveste cam 70 la suta cu cea a localnicilor. „In Ungaria, sunt familii de la noi care lucreaza de 10-15 ani. Sunt foarte apreciati, pentru ca românii sunt harnici si priceputi. Fata de patronii italieni, ungurul sta la masa cu angajatii români”, povestesc localnicii. Asa ca, peste tot, vezi gospodarii care mai de care mai dichisite, semn ca oamenii de aici se preocupa de cum arata locul in care obisnuiesc sa-si petreaca viata.

coman1

Primul pe care-l intâlnesc iesind pe strada principala este Valentin Bârsan, de 48 de ani, clopotar la biserica. De meserie, Valentin e instalator sanitar si, ca mai toata lumea, a fost plecat, cel mai recent, prin Italia, la cules de struguri. Nu a stat mult, glasul pamântului a fost mai puternic fata de dorinta de a face un ban gramada. Are sase copii – trei fete si trei baieti, cel mai mic de doar sase anisori. O fata lucreaza in Bacau, un baiat este la Teologie, la Roman, si trei sunt in sat, la scoala. Doar un singur copil, o fata de 22 de ani, lucreaza afara, in Italia, la Verona. „E plecata impreuna cu un baiat din Stufu.

Pâna acum, a tot strâns un ban, a facut scoala de soferi – nu a luat din prima, dar a mai dat o data – , apoi si-a luat masina, iar acum lucreaza, ca si inainte, la un restaurant. A plecat sa câstige banut cu banut, poate a mâncat mamaliga cu ce-a mai avut, nu ca altii care au stat numai in crâsme. Noi am crescut-o, noi am educat-o, am imbracat-o, si daca e sa am nevoie, ma mai ajuta si ea”, povesteste omul.

Ni se alatura in discutie si Ion Iancu, de 55 de ani. E consilier local si a lucrat 17 ani, la Carom, combinatul de cauciuc de la Onesti, unde a fost de toate, strungar, operator chimist, pompagiu. „Nu te mai angajeaza nimeni la anii mei. De vreo sase ani, am plecat de la combinat. M-au chemat o data, ca aveau o comanda mai mare de cauciuc, dar nu m-am dus, pentru ca te tin doua-trei luni si apoi te dau in somaj. Acum, au taiat toata instalatia, cum am auzit ca vor sa faca si la Rafo”, ne spune consilierul local.

Vizavi de biserica, intr-o curba, se inalta o cladire impozanta cu mai multe etaje si vreo opt camere. Proprietarii au inceput-o in urma cu sase ani, dar mai e de lucrat la ea. E a lui Sorin Horvat, un tânar de 35 de ani, insurat, cu doi copii. Ne iese la poarta tatal acestuia, Mihai. N-ai spune ca are 70 de ani, desi a lucrat pâna in ‘98 la Drumuri. Si el a fost plecat la munca, in Budapesta. Ne spune ca feciorul cel mic, proprietarul casei, este plecat tot in Verona, unde munceste in agricultura, in zona viticola. „Lucreaza pe utilajele folosite la tratamentele din vie. E vorba sa vina in iulie, ca pe 1 august este nunta unei nepoate. E fata baiatului meu cel mare, de 46 de ani, Mihai – Milut cum il strigam noi”, se bucura batrânul.

Ii las pe localnicii care se pregateau de slujba ce avea sa inceapa peste putin timp, aruncând o ultima privire admiratoare spre impunatorul lacas de cult construit, la inceputul anilor ’90, in vecinatatea vechii biserici din lut care a rezistat vremurilor inca din 1923.

Alte articole