19 aprilie 2024
ActualitatePorumbul se coace pe coceni

Porumbul se coace pe coceni

Totuși, în piețe, sezonul pentru știuleții numai buni de pus la fiert sau pe grătar, a început mai devreme anul acesta.

Aduși din împrejurimile Bacăului, Buhoci, Tamași, sau tocmai din Buzău, piețele abundă în oferte.

În Piața Centrală, Nea Radu a mai scăzut prețul față de luni. Are porumb la vânzare, pe 3 categorii, de la 1 leu, 1,50, la 2 lei. Știuleți locali, de grădină, dar și din cei dulci, modificați, cu bobul mai moale, pentru danturi mai șubrede. A ieșit la pensie după 45 de ani de muncă. Nu ajunge. În felul acesta mai adună un ban. E nemulțumit însă de faptul că producția din acest an, datorită secetei, nu mai este de aceași calitate. La o altă tarabă, o altă ofertă.



Tanti Lenuța vine de la țară cu autobuzul în fiecare dimineață. Vinde și ea ce a pus în grădină. Pe lângă zarzavat are și vreo 10 știuleți frumos stivuiți. E arsă de soare, cu mâinile muncite. Ține la preț, cerând 2,50 lei pe bucată. Se vede că sunt abia culeși. Vorbește de sărăcie.

Este vremea vacanței. Pentru mulți copii de la țară , a pleca într-o tabără rămâne doar un vis. Își ajută bucuroși părinții să vând în piață, câștigând și ei un bănuț care să fie numai al lor. Denis, care nu a împlinit vârsta pentru a avea buletin, tratează lucrurile la modul serios. Are stofă de comerciant. Se vede după atitudine și felul cum te abordează. El vinde la tarabă ;I ‘ine socotelile. O ajută pe mama. Sunt veniți cu produse tocmai din Buzău. La distanță de câțiva producători, Alex are cele ma mici prețuri la porumbul dulce, 1 leu bucata.

Abia a intrat la liceu. De teren se ocupă mama și tata, de loc din Tamași. Îi place! Consideră normal ce face. Nu i se pare a fi e o muncă grea. Și la Piața Sud lucrurile stau la fel. Ofertă diversificată, dar rari cumpărătorii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri