Într-o lume aflată într-o continuă transformare, alegerea drumului profesional devine una dintre cele mai importante decizii pentru un tânăr. În acest context, Universitatea „George Bacovia” din Bacău oferă un mediu academic modern, adaptat cerințelor actuale ale pieței muncii, în care studenții învață nu doar pentru examene, ci pentru viață.
Cu o ofertă educațională diversificată și actualizată, cu cadre didactice de excepție și o comunitate universitară primitoare, Universitatea „George Bacovia” din Bacău este locul în care pasiunea pentru cunoaștere prinde contur, iar carierele prind rădăcini.
Mesajul conducerii universitare
Conf. univ. Dr. Andrei Octavian Paraschivescu, Rectorul Universității „George Bacovia”, declară: „Universitatea noastră este dedicată formării unor oameni care să se remarce nu doar prin cunoștințele dobândite, ci și prin caracter, integritate și spirit civic. Trăim într-o epocă în care informația este accesibilă aproape instant, însă ceea ce face diferența este capacitatea de a o înțelege, de a o analiza critic și de a o folosi pentru binele comun. Noi punem accent pe o educație orientată spre practică, dar și pe cultivarea valorilor umane. Am construit un mediu universitar în care dialogul, susținerea și inovația sunt la ele acasă. Îi așteptăm pe viitorii noștri studenți să ni se alăture în această călătorie intelectuală și personală care le va schimba viața.”
Lect. univ. Dr. Violeta Hazaparu, decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative, adaugă: „Oferim tinerilor un parcurs academic care să le dea încredere și să le deschidă uși reale către cariere de succes. Programele noastre sunt gândite în colaborare cu profesioniști din domeniu, iar studenții noștri au acces la stagii de practică relevante și la consiliere permanentă din partea cadrelor didactice. Credem cu tărie că fiecare student are un potențial imens și suntem aici pentru a-l ajuta să îl descopere și să-l valorifice. Ne mândrim cu absolvenții noștri care activează cu succes în administrație publică, justiție, turism, comerț, servicii și managementul afacerilor – dovadă clară că pregătirea primită aici este una solidă și apreciată.”
Programe de licență – Alege-ți direcția, noi te susținem
Toate programele de licență se desfășoară cu frecvență, în regim de zi, pe o durată de 3 sau 4 ani, în funcție de domeniu. Acestea asigură o pregătire teoretică solidă și o deschidere spre practică și inserție profesională.
⦁ Informatică – 3 ani (6 semestre) | 50 de locuri
⦁ Economia comerțului, turismului și serviciilor – 3 ani (6 semestre) | 60 de locuri
⦁ Management – 3 ani (6 semestre) | 60 de locuri
⦁ Drept – 4 ani (8 semestre) | 90 de locuri
⦁ Administrație publică – 3 ani (6 semestre) | 90 de locuri
Programe de master – Continuarea firească spre specializare și performanță
Se adresează absolvenților de licență care doresc o formare avansată. Programele se desfășoară pe durata a 1 sau 2 ani, în funcție de specializare.
Domeniul Management – 100 de locuri:
⦁ Managementul instituțiilor din administrația publică – 2 ani (4 semestre)
⦁ Managementul afacerilor – 2 ani (4 semestre)
Domeniul Drept – 70 de locuri:
⦁ Carieră judiciară – 1 an (2 semestre)
⦁ Științe penale și criminalistică – 1 an (2 semestre)
⦁ Drept antreprenorial – 2 ani (4 semestre)
Programe postuniversitare – Educație continuă pentru dezvoltare profesională
Oferite în regim flexibil, pentru cei care vor să-și extindă competențele sau să se recalifice într-un alt domeniu.
⦁ Managementul instituțiilor de educație – 1 an (2 semestre)
⦁ Managementul achizițiilor – 1 semestru (4 luni)
⦁ Managementul instituțiilor prestatoare de servicii sociale și de sănătate – 1 semestru (4 luni)
⦁ Managementul implementării tehnologiilor digitale în procesul educațional – 1 semestru (4 luni)
Admiterea 2025 – Simplă, clară și accesibilă
Admiterea la Universitatea „George Bacovia” din Bacău se desfășoară în două sesiuni:
⦁ Sesiunea I: 30 iunie – 02 august 2025
⦁ Sesiunea II: 01 – 20 septembrie 2025
Candidații se pot înscrie online pe platforma oficială: https://admitere.ugb.ro
sau fizic, la sediul Universității, str. Pictor Theodor Aman, nr. 96, după următorul program: Luni – Vineri: 09:00 – 17:00, Sâmbătă: 09:00 – 13:00.
Admiterea se face pe bază de dosar, în funcție de media de la bacalaureat (pentru licență) sau de media de licență (pentru master/postuniversitar).
UGB – Universitatea care construiește viitorul tău
Universitatea „George Bacovia” din Bacău este mai mult decât o instituție de învățământ.
Este un spațiu al evoluției, al încrederii, al ideilor care devin realitate. Cu profesori dedicați, programe relevante și o deschidere autentică spre studenți, UGB este locul unde începe parcursul tău profesional.
Despre Universitatea „George Bacovia” din Bacău
Universitatea „George Bacovia” din Bacău este o instituție de învățământ superior publică de drept privat, acreditată instituțional încă din anul 2002, prin Legea nr. 237 din 23.04.2002. Toate programele de studii oferite sunt fie acreditate, fie autorizate să funcționeze provizoriu, în conformitate cu legislația în vigoare. Toate actele de studii eliberate de Universitate sunt recunoscute în Spațiul Economic European, precum și în țările cu care România are acorduri bilaterale în acest sens, oferind astfel absolvenților oportunitatea de a lucra și studia la nivel internațional.
Este important de menționat că statul român nu a subvenționat niciodată nici un loc pentru studenții universităților private. Cu toate acestea, Universitatea „George Bacovia”, în limita bugetului propriu, oferă studenților sprijin financiar prin: reduceri de taxe pentru studenții cu rezultate academice deosebite (burse de merit), facilități financiare pentru studenții cu nevoi speciale sau în situații sociale dificile, cursuri de formare gratuite (Antreprenoriat, Securitate cibernetică, Competențe digitale), consultanță gratuită pentru accesarea fondurilor nerambursabile, finanțări pentru Startup-uri, mobilități Erasmus+, acces gratuit la cursuri și certificări ORACLE, asigurarea practicii de specialitate în peste 200 de firme și instituții publice.
Universitatea „George Bacovia” din Bacău se mândrește cu o comunitate universitară unită, în care fiecare student contează și este susținut pentru a-și atinge potențialul maxim. Universitatea oferă educație de calitate, consiliere permanentă și un sprijin real în fiecare etapă a formării viitorilor profesioniști.
Mai multe informații pe: admitere.ugb.ro | Tel. comisie admitere: 0742153809














