Inceput de toamna la Slanic Moldova. Molizii de la poalele Nemirei se pregatesc, infofoliti, sa asiste la spectacolul anotimpului rece. Frunzele ruginii, imprastiate zglobiu, dezgolesc intr-o inceata desfatare padurea.
Ramâne intrebarea copilariei: de ce ramân copacii goi când vine iarna? Toate anotimpurile sunt frumoase aici. Am vazut multe rulote campate. Majoritatea posesorilor traiesc a doua tinerete. Acum, ca a inceput scoala, au returnat parintilor nepotii de care au avut grija toata vara, si se bucura in liniste de tacerea asternuta in frumoasa statiune. Unele rulote au copertinele acoperite cu folii de plastic, semn de statonicie pentru câteva zile.
[lock_content]Spatiul aferent camparii le diferentiaza. Sunt tractabile sau motorizate. Poarta in ele confortul si strictul necesar. Locatarii se hranesc cu preparate gatite frugal, multe de regim, si se imbata cu aerul ozonat al padurii. Singurul loc unde camparea este acceptata in statiune este Poiana Soarelui. Aici este gazda, de multi ani, Veronica Ignat, ajutata de sotul, Ciprian, si de fratele Ovidiu.
Limita de sud a statiunii o reprezenta in urma cu multi ani acest platou, intesat de casute albe, insiruite ca la armata. Zona era cunoscuta drept „Camping Slanic Moldova”. Mai târziu a devenit pentru câtiva ani „Rai 11”. De trei ani nu s-a investit decât in consolidarea terenului. Proiecte si planuri sunt.
Construirea unui hotel si demararea demersurilor pentru a reface calea de acces catre Poiana Sarata. Poiana Soarelui ramâne deocamdata punctul de atractie al celor mai putin pretentiosi. Au spatiu sa-si intinda corturile, sa se conecteze cu rulota la reteaua de electricitate, apa curenta si grup social. Gratare amenajate. Multi vin aici cu nostalgia copilariei. Se cunosc de ani buni si-si programeaza concediile pentru o nostalgica intâlnire. Au prins drag de acest loc in special brailenii si galatenii.
Traim in pace cu serpii si cu ursii
Veronica este slaniceana get-beget. S-a nascut in noaptea de revelion, la inceput de an, saizeci si unu. Zi de sarbatoare si petreceri. Copilaria si anii din scoala generala s-au impletit cu evolutia statiunii. A terminat Liceul Industrial din Tg. Ocna, profil electrotehnic. De aici, mai târziu, si pasiunea pentru motoare. O astept in fata campingului. Coboara rar in oras pe motoscuter asa ca sunt curios cum este echipata.
Ca la carte. Se comporta ca o scolarita când ii fac fotografii. Ii dau ragaz sa se schimbe si ne adunam sub un umbrar, la o vorba. „Am luat-o chiar de jos. In optzeci m-am inscris la Scoala de ghizi, organizata de fostul OJTS Bacau, care avea si filiala la Slanic. Evolutia a fost efectiv in turism. Asa am pornit-o pe acest drum, in maniera in care se putea face turism atunci. Si asta imi place sa fac si acum.
Pe lânga activitatea de ghid lucram ca receptioner. Mai târziu am facut si turism international. Dupa nouazeci… cum au evoluat lucrurile, am urmat cursuri de operatori calculatoare si de contabilitate primara. Sperante si visuri. In nouazeci si trei m-am privatizat. Aveam cel mai frumos bar din oras, in fosta popicarie a Slanicului.
Chiar evoluam bine. Am deschis un depozit angro in Onesti, altul la Târgu Ocna, dupa care am ramas fara bani. M-a praduit unul. Câte nu se intâmpla in viata… A trebuit sa o iau de la zero. Si am venit ca administrator, aici, la Camping. Faptul ca m-am atasat de aceasta zona m-a schimbat pozitiv. M-am apropiat de animale.
Pâna si cu serpii am facut pace. Cred ca intr-o viata anterioara am fost câine. Prea ma inteleg bine cu toate. Adica nu mai este senzatia aceea de teama. Si cu ursii ne-am familiarizat, sa spun asa. Nu ne mai este frica sa iesim noaptea. S-au obisnuit si ei cu noi. Vin la tomberoane dupa mâncare. Ne-am impacat cu natura si inca nu ne dam seama de adevarata ei valoare. Parca dai mâna cu pomul si te doare sufletul când vezi ca cineva i-a cioplit trunchiul.
Vedeti copacul asta? Pasarelele au sedinta in coroana lui de la patru, in fiecare dimineata. E o simfonie! Imi doresc din tot sufletul ca zona sa aiba o evolutie pozitiva. Merita! O vad ca pe o mica Elvetie.” Rasfoim albume cu fotografii. Multe sunt de la turistii care s-au simtit bine aici. Au venit cu ele in anii urmatori, daruindu-le gazdei in semn de multumire. Schimb locul si merg pe platoul unde sunt amplasate rulotele.
Sezonieri, mergatori si oportunisti
Mi-a atras atentia inscriptia inscrisa pe spatele uneia dintre rulote: Prietenia ta poate sa fie aici! Zicala „Omul sfinteste locul” isi merita renumele. Nici nu am apucat sa ma apropii ca domnul George, aveam sa aflu mai târziu ca il cheama si Auras, privind la aparatul meu de fotografiat ma vede ca pe o salvare.
„Azi noapte a cazut ursu cu nasu-n tomberon. Aici… la trei metri de mine! Nu mai putea saracul sa iasa. Ursoaica era cu celalalt pui in drum. Pacat ca n-am avut cu ce sa le fac o poza. Nu stati? Vin si la noapte! Asa, cam pe la trei!” Imi arata locul. Fix trei metri de la geamul rulotei. Vad si scândura rupta din gard de „puiul” care nu mai e demult pui. Gurile rele spun ca in zona au migrat si ursi „recoltati” din zona Brasovului, pasnici, obisnuiti cu oamenii. Odihnit, relaxat, cu probleme de sanatate pe care nu le arata, dar spune ce bine i-au facut „anumite” tratamente, George ma invita sa vad interiorul.
„Am tot ce-mi trebuie. Aici e aragazul. Butelia e afara, la ancoraj. Frigider, chiuveta, closet la nevoie… si… doua patucuri. Uita-te!… se fac pat nuptial.”
Trage dintr-un dulapior o extensie care te trimite cu gândul la covorul lui Aladin. „Bine ca mi-am adus aminte. La zece sa cobor in oras. Aici nu-i semnal. Trebuie sa-mi sun sotia. Mâine plec la Amara. Am bilet la tratament. Ar fi trebuit sa merg de azi. Nu stiu ce sa fac…! Sa iau rulota cu mine sau s-o las aici?! Dac-o las… nu ma taxeaza doamna Veronica. Dar si daca n-o iau!!!”
Nu e de mirare ca George are prieteni pe unde merge. Nu stii când glumeste sI când, subtil, te ia peste picior. A dat pe rulota o mie cinci sute de euro in urma cu cinci ani, când a iesit la pensie. Spune cu mâna pe inima ca si-a scos banii. Umbla prin toata tara.
„Astia care-s cu rulotele ori sunt sezonieri, ca mine, ori umblatori care nu se aciuiaza nicaieri, ori oportunisti. Ca astia care vând oale si zorzoane la sfârsit de saptamâna.” Ne oprim din analiza care dadea in politic.
Un domn in vârsta, imbracat la costum, fara cravata si cu mâinile la spate, intr-o tinuta contemplativa, se apropie de noi. Parca ezita sa intrebe: „N-am mai fost de treizeci de ani aici. Aista-i campingul?… Doamne… cât s-a distrus!”[/lock_content]
