miercuri, 17 decembrie 2025

Polivalenta de 1000 de miliarde, pe urmele Spitalului Municipal

Primarul Romeo Stavarache a anuntat ca noua sala polivalenta a Bacaului va fi realizata dupa modelul brevetat la construirea Spitalului Municipal. Edilul a declarat la ultima sedinta din 2010 a Consiliului Local ca municipalitatea va bugeta o suma necesara demararii lucrarilor, urmând ca proiectul sa fie incredintat spre finantare Ministerului Dezvoltarii.

Noua Sala Polivalenta urmeaza a fi finantata pe principiul instituit odata cu construirea Spitalului Municipal. Stavarache a recunoscut ca municipalitatea va bugeta pentru 2011 o suma care sa reprezinte necesarul pentru demararea lucrarilor, urmând ca restul finantarii sa fie obtinut de la Guvern. Practic, dupa aprobarea Studiului de Fezabilitate de catre CL si inceperea lucrarilor, sala va fi "pasata" in curtea Ministerului Dezvoltarii. Reteta a mai fost incercata si la Spitalul Municipal când, fara a avea finantarea totala asigurata, Primaria a decis sa inceapa lucrarile, cerând ulterior bani de la Guvern pentru continuarea constructiei. "Am vazut ca Ministerul Dezvoltarii doreste sa construiasca mai multe sali de sport in tara. De asemenea, am vazut ca ministrul a declarat ca-si propune o buna colaborare cu primariile. Am decis sa venim in intâmpinarea lor si sa propunem acest proiect. Pentru anul viitor vom asigura o suma din bugetul local, pentru inceperea lucrarilor, iar ministerul sa vina cu finantarea ca la Spitalul Municipal", a spus Stavarache.
In urma cu mai putin de un an, vechea Sala a Sporturilor, care dispune de 2000 de locuri, a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Costurile totale ale renovarii s-au cifrat la peste 2 miliarde lei vechi.
Gabriel Axinte, ales local din partea PDL, i-a atras atentia edilului cu privire la costurile proiectate ale noii sali. Axinte a declarat ca in perioada Guvernului Tariceanu, salile de sport costau dublu fata de pretul lor real. Conform SF-ului aprobat de consilieri, constructia noii polivalente va costa peste 990 de miliarde lei vechi, aproximativ 25 de milioane de euro.

Spitalul Municipal, gaura neagra



La aceeasi sedinta a CL, alesii au operat ultima rectificare bugetara din an, dirijând suma de 21 de miliarde lei vechi catre santierul Spitalului Municipal. Amendamentul in acest sens a fost propus chiar de catre viceprimarul Roxana Mironescu. Ea a explicata ca banii vor merge in achizitia de echipament pentru spital. La jumatatea lunii decembrie, santierul Spitalului Municipal a mai primit din partea Consiliului Local 25 de miliarde lei vechi. In 2010, edilii au directionat aproximativ 6 milioane de euro dintr-un imprumut bancar catre spital. Acesta este finalizat 90 la suta la rosu, urmând ca in anii ce vor veni municipalitatea sa achizitioneze aparatura medicala. Specialistii afirma ca aceasta ar putea usura bugetul local cu o suma cuprinsa intre 20 si 30 de milioane de euro.
Lucian Bogdanel

3,6 miliarde pentru Centrul de Afaceri

Ultima rectificare bugetara din 2010 a adus o noua suma de bani directionata catre santierul Centrului de Afaceri. Alesii au aprobat 3,5 miliarde lei vechi in vederea cumpararii de mobilier si dotari pentru imobil.



spot_img