28 martie 2024
ActualitatePolițiștii reamintesc importanța centurii de siguranță

Polițiștii reamintesc importanța centurii de siguranță

Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice face referire la utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi a sistemelor de fixare a copiilor în scaune în vehicule.

Conform reglementărilor în vigoare, copiii cu o înălţime de până la 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.

De asemenea, copiii cu o înălţime de peste 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei sau dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.



Există şi excepţii. Astfel, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii nu este obligatoriu dacă copilul se află într-un autovehicul destinat transportului public de persoane, precum şi în taxi, dacă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Totodată, se exceptează de la obligaţia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului, copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea acestor sisteme de siguranţă. Conducătorul de autovehicul are obligaţia să aibă asupra sa certificatul medical, în conţinutul căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a acestuia.

În aceste cazuri, transportul copilului se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului, iar în cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.

Menţionăm că, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii trebuie să fie omologat şi adecvat pentru caracteristicile fizice ale copiilor şi se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, în conformitate cu instrucţiunile de montare furnizate de către producătorul acestuia, care indică în ce mod şi în care tipuri de autovehicule poate fi folosit sistemul în condiţii de siguranţă.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4 – 5 puncte-amendă (580 – 725 de lei) şi 3 puncte de penalizare în cazul:

– nerespectării obligaţiei de a se asigura că minorii poartă centuri de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament.

– nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Având în vedere prevederile art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 90/2017 începând cu data de 1 ianuarie 2018 un punct-amendă reprezintă, valoric, 145 de lei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri