SportFC Bacău și-a reluat pregătirile

FC Bacău și-a reluat pregătirile

Fotbal/ Liga 2

Reunirea de joi a avut loc în format redus, componenții formației care a câștigat Cupa de Tineret urmând să se alăture antrenamentelor derulate de prima echipă la începutul săptămânii viitoare

La o zi după ce a obținut licența de participare în ediția 2026-2027 a Ligii 2, FC Bacău a sunat adunarea în vederea noului campionat ce va debuta pe 2 august. Reunirea a avut loc joi, 18 iunie, la baza proprie de la Ruși Ciutea, iar primul antrenament a consemnat un efectiv redus. Principalul motiv? Intrați mai târziu în vacanță, jucătorii care au câștigat Cupa de Tineret și fac parte din lotul primei echipe se vor alătura acesteia la începutul săptămânii viitoare.

O altă cauză este legată de modificările de efectiv operate sau care urmează să se producă în rândul „alb-roșilor” în această vară. Trei despărțiri sunt deja oficializate. Astfel, FC Bacău nu va mai conta pe fundașii centrali Marko Juric, Vlăduț Cimbru și atacantul Andreas Niță. În ceea ce-l privește pe mijlocașul Gabriel Cîrstean, acesta se află actualmente în probe la Universitatea Cluj.

La capitolul opus, cel al achizițiilor, băcăuanii s-au orientat către stoperul spaniol Carlos Inglada pentru a acoperi golurile din axul defensiv create de plecările lui Juric și Cimbru. În vârstă de 27 de ani (va împlini 28 la finalul lui octombrie), Inglada a evoluat în stagiunea recent încheiată la Politehnica Iași.



De altfel, vara trecută, spaniolul a marcat golul prin care Poli Iași a câștigat cu 2-1 la Ruși Ciutea contra Bacăului, la primul meci jucat de „alb-roșie” pe propriul teren în eșalonul secund. Pe lângă Inglada, pe lista jucătorilor ce ar putea ajunge la FC Bacău se află și alte nume, inclusiv stranieri, astfel încât lotul cu care „alb-roșii” vor ataca al doilea lor sezon de Liga 2 să corespundă exigențelor.

Dacă efectivul nu este încă definitivat, în schimb meciurile de pregătire din această vară sunt bătute în cuie: pe 27 iunie, acasă, cu divizionara secundă din Republica Moldova, FCM Ungheni, pe 3 sau 4 iulie, tot pe teren propriu, cu Metalul Buzău, pe 10/11 iulie cu Oțelul Galați (locația nu a fost încă stabilită) și pe 17 iulie, cu Gloria Bistrița, în deplasare. Ultimul test dinaintea startului de campionat va fi pe 25 iulie, cu divizionara C KSE Târgu-Secuiesc, locul de desfășurare urmând să fie stabilit în funcție de unde va evolua FC Bacău în prima etapă de campionat: acasă sau „afară”.



spot_img
spot_img