Într-o dimineață obișnuită de iunie, pe un drum de țară din comuna Cașin, un tractor își croiește liniștit drum printre parcelele verzi. La volan nu se află un tânăr fermier și nici vreun agricultor aflat la apogeul puterii fizice. Mâinile care țin volanul au trecut prin aproape un secol de istorie. Sunt mâinile lui Neculai Comăneciu, meșter popular, sculptor în lemn, constructor de porți monumentale și, la cei 93 de ani ai săi, agricultor la fel de activ ca odinioară.
Pentru cei care îl cunosc, imaginea nu este deloc surprinzătoare. În Cașin, oamenii spun că meșterul Comăneciu nu a știut niciodată să stea locului. Iar timpul pare să îi fi respectat această alegere.
„Dacă poate să facă ceva, face. Dacă vede o problemă, caută imediat o soluție”, spune Gabriela Comăneci, nepoata sa. „Așa a fost toată viața.”
În gospodăria sa, lemnul și fierul au conviețuit mereu în armonie. Pe de o parte, atelierul unde au prins viață zeci de porți și construcții tradiționale care definesc identitatea zonei Cașin. Pe de altă parte, utilajele agricole pe care le-a reparat, modificat și perfecționat cu o răbdare de ceasornicar.
Titlul de „Tezaur Uman Viu”, primit în anul 2022 din partea Ministerului Culturii, a venit ca o recunoaștere firească a unei vieți dedicate păstrării meșteșugurilor tradiționale. Dar pentru Neculai Comăneciu, distincția nu a însemnat sfârșitul activității, ci doar o confirmare că munca sa a avut rost.
La 93 de ani, continuă să urce în tractor și să lucreze pământul, scrie Revista Ferma.
Tractorul este, de altfel, o poveste în sine. L-a cumpărat cu mulți ani în urmă de la un proprietar din București și l-a refăcut aproape complet. L-a desfăcut, l-a reparat, l-a îmbunătățit și l-a întreținut cu aceeași migală cu care sculpta odinioară motivele decorative în lemn.
Vorbește despre el cu afecțiunea cu care alții vorbesc despre un membru al familiei.
„Trebuie gresată direcția. Are o pornire exemplară și nu consumă deloc ulei”, spune meșterul, cu o mândrie discretă, specifică oamenilor care își lasă faptele să vorbească în locul lor.
În jurul gospodăriei sale se găsesc numeroase dovezi ale ingeniozității care l-a caracterizat întreaga viață. Freze, prășitoare și alte utilaje agricole au fost modificate după propriile idei. Rareori era mulțumit de forma în care le cumpăra.
„Le schimba până funcționau exact așa cum considera el că trebuie să funcționeze”, povestește Gabriela.
Aceeași perfecțiune a urmărit-o și în lucrările sale de tâmplărie. Porțile monumentale realizate de Neculai Comăneciu sunt astăzi repere ale zonei și pot fi admirate în numeroase gospodării din Cașin și din localitățile apropiate. Ele poartă amprenta unei generații de meșteri care au înțeles că frumusețea și utilitatea nu trebuie niciodată despărțite.
Dincolo de toate realizările sale, poate cea mai impresionantă rămâne însă relația cu pământul.
Într-o epocă în care mulți oameni își caută liniștea în retragere și odihnă, el continuă să își ajute copiii, nepoții și strănepoții la muncile agricole. Participă la decizii, oferă sfaturi și se implică direct ori de câte ori este nevoie.
Păstrează cu grijă semințe tradiționale de porumb și vorbește despre valoarea produselor locale cu convingerea celui care a văzut multe schimbări, dar nu și-a pierdut încrederea în lucrurile simple.
Poate că aici se află și secretul longevității sale. Nu într-o rețetă miraculoasă, ci într-o viață trăită cu rost.
La 93 de ani, Neculai Comăneciu nu pare preocupat de recorduri sau de propriul exemplu. Pur și simplu își vede de treabă. Intră în atelier, verifică utilajele, urcă în tractor și merge pe câmp.
Iar în vremurile în care graba și superficialitatea par să domine tot mai mult, imaginea acestui bătrân meșter care continuă să creeze, să repare și să muncească devine mai mult decât o poveste locală. Devine o lecție.
O lecție despre demnitate, despre responsabilitate și despre puterea de a rămâne util până la capăt.
În comuna Cașin, printre porțile sculptate de mâinile sale și ogoarele pe care încă le lucrează, Tezaurul Uman Viu Neculai Comăneciu demonstrează zi de zi că adevărata tinerețe nu se măsoară în ani, ci în dorința de a construi ceva pentru cei din jur.
